Studiu: Vaccin anti-Covid capabil să asigure o protecție de durată, cu o singură doză

Publicat: 03 feb. 2022, 17:31, de Puterea.ro, în COVID 19 , ? cititori
Studiu: Vaccin anti-Covid capabil să asigure o protecție de durată, cu o singură doză

Cercetătorii de la Institutul Wistar din Philadelphia au realizat un vaccin contra SARS-COV-2 capabil să genereze anticorpi neutralizanți mai puternici și capabili să asigure protecție cu o singură doză împotriva variantelor emergente, anunță The Jerusalem Post.

Testele pe animale au arătat că vaccinul crește imunogenitatea și că mărește semnificativ durabilitatea imunității.

O problemă cu actualele vaccinuri este că anticorpii neutralizanți scad în timp, spune Daniel Kulp, profesor asociat la Centrul pentru Vaccinuri și Imunoterapie de la Institutul Wistar, autor al studiului. Testele realizate pe șoareci au arătat că vaccinul oferă o protecție prelungită.

Acesta este printre primele vaccinuri dintr-o nouă generație care vor prezenta caracteristici superioare și o protecție mai îndelungată, precizează prof. Kulp. Prof. David B. Weiner, co-autor al acestui studiu, spune că vaccinul reduce transmiterea variantelor SARS-COV-2 , Delta și Omicron, care în prezent sunt îngrijorătoare, și îmbunătățește gradul de protecție. În prezent, cercetătorii sunt în așteptarea finanțării pentru a demara testarea vaccinului pe oameni.