„Stufosul” Corp de Control de la Ministerul Transporturilor a trecut sub controlul Ministerului de Interne

Publicat: 05 apr. 2022, 10:22, de Ion Teleanu, în News , ? cititori
„Stufosul” Corp de Control de la Ministerul Transporturilor a trecut sub controlul Ministerului de Interne
Sorin Grindeanu si MTI

La ora actuală, Corpul de Control de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) este doar o ”glumă” din ceea ce ar trebui să fie, mai ales că acest minister este unul foarte mare și are peste 50 de entități sub tutelă.

Management de top: Doi din cinci angajați sunt șefi

După ce Sorin Grindeanu a descălecat, în noiembrie 2021, la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii s-a schimbat și conducerea Corpului de Control. Astfel, în fruntea acestui corp de control a ajuns comisarul șef de poliție Emilia Mihaela Melnic, soția chestorului de poliție Valentin Melnic, iar adjunctul acesteia este tot un fost absolvent al Academiei de Poliție A.I Cuza, Felix Braniște.

Numai că acest corp de control are la ora actuală, nici mai mult, nici mai puțin, de cinci persoane, dintre care doi sunt directori, adică polițiștii Emilia Mihaela Melnic și Felix Braniște.

Nașul lui Cumpănașu, controlează Ministerul Transporturilor

Ceea ce se știe mai puțin este faptul că Felix Braniște a fost ani de zile șef pe la Corpul de control de la Ministerul Economiei. Numai că acesta este soțul Ioanei Timofte, nepoata fostului director al SRI, Radu Timofte.

Pe vremea PSD când Niculae Bădălău conducea Ministerul Economiei, Ioana Timofte era directorul general al Companiei Naționale pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune (CNCIR) SA. Ea este absolventă a Facultății de Filosofie a Universității din Iași, dar și a Academiei Naționale de Informații a SRI, fostă directoare adjunctă a Colegiului Național de Apărare.

Până în ianuarie 2019, Ioana Timofte a fost și membru în Consiliul de Administrație al Societății Naționale a Apelor Minerale. De-a lungul carierei, ea a mai fost consilieră la ministerele Energiei, Economiei și Apărării, precum și membru în Consiliul Local Iași din partea PSD (2008 – 2010).

Ulterior a trecut la UNPR. Însă, Ioana Timofte și Felix Braniște sunt cei care l-au cununat pe controversatul Alexandru Cumpănașu, ”vedeta” de la Caracal cu abonament la bani publici, inclusiv de la Ministerul Afacerilor Interne.