Surse: Metro nu a reușit încă să identifice investitor pentru portofoliul de 9 magazine din România

Publicat: 19 mart. 2021, 07:30, de Răzvan Zamfir, în Bursa Zvonurilor , ? cititori
Surse: Metro nu a reușit încă să identifice investitor pentru portofoliul de 9 magazine din România

Grupul german Metro, primul retailer internațional intrat pe piața românească, a scos la vânzare 9 magazine din România, în a doua jumătate a anului trecut. Intenția declarată a companiei este să le închirieze de la noul proprietar pe termen lung, dar, potrivit surselor Puterea.ro, nu a reușit deocamdată să găsească investitori interesați să plătească o sumă apropiată de 100 de milioane de euro.

Compania încearcă, pe modelul testat în 2019, în Polonia, Ungaria și Cehia să-și vândă o parte dintre active într-o operațiune de sale&lease back. Atunci, Metro a vândut 11 magazine din Polonia, Ungaria și Cehia unei subsidiare a fondului francez de investiții LFPI, într-o tranzacție de tip sale&lease back, evaluată la peste 250 de milioane de euro.

Oferta locală, evaluată la peste 100 de milioane de euro, ar putea atrage investitori care încă nu sunt prezenți pe piața imobiliară din România. Dacă se vor vinde, magazinele vor funcționa la fel ca până acum,dar cu un parteneriat de închiriere pe termen lung.

Metro, adus în România de Ion Țiriac

Problema e că Metro a mai avut intenția de a-și vinde componenta imobiliară și de a se concentra pe afacerea de bază în România, dar fără succes. Rețeaua Metro Cash & Carry din România numără circa 30 de magazine în 24 de orașe, dintre care două sunt închiriate.

La vânzare sunt scoase 9 magazine aflate în proprietate, cu o suprafață medie de peste 10.000 mp, ceea ce ridică suprafața totală a portofoliului scos la vânzare la aproximativ 90.000 mp. Potrivit informațiilor din piață, magazinele Metro din România ar urma să fie vândute la pachet cu cele din Slovacia, unde germanii dețin 6 unități.

Dezavantajul rețelei este modelul de comerț tradițional într-o perioadă în care primează, mai ales în contextul pandemiei, comerțul electronic.

Rețeaua Metro Cash & Carry a fost adusă în țară de Ion Țiriac, în 1996, grupul german fiind primul retailer internațional intrat pe piața românească de după 1989. În România, subsidiara a avut, în 2019, afaceri de 5,8 miliarde lei și profit net de 93,2 milioane lei. În toamna lui 2019, un grup de investiții deținut de miliardarul ceh Daniel Kretinsky, care deține pe piața autohtonă, Compari.ro și câteva posturi de radio, a devenit cel mai mare acționar al Metro.