Tabăra Naţională de Sculptură Căbești “Între teluric și celest” & Festivalul SculptFEST

Publicat: 27 iul. 2022, 16:12, de Ziarul Puterea, în ACTUALITATE
Tabăra Naţională de Sculptură Căbești “Între teluric și celest” & Festivalul SculptFEST

Pentru prima dată în istoria sa recentă, comuna Căbești (jud. Bihor) găzduiește un eveniment cultural de calibru național. Celebrând munca artistică și cultura contemporană într-o societate aflată în plină transformare, comuna Căbești va deveni, în decursul perioadei 29 iulie – 7 august a acestui an, capitala rurală a sculpturii în România.

Tabăra Națională de Sculptură Căbești “Între teluric și celest” & Festivalul SculptFEST este un proiect unic, care va cuprinde o expoziție permanentă de lucrări de top land-art, sculpt-obiect și sculptură a 10 sculptori renumiți pe plan local și național.

Tabăra are printre obiective şi promovarea turismului local astfel că, peisajul armonios al Văii Roșiei din comuna Căbeşti va fi întregit de creații inedite, iar pe Valea Dâlbii din aceeaşi comună vor avea loc o serie de evenimente dinamice.

Pentru prima dată pentru această zonă a ţării, va fi deschisă şi o expoziţie ce include picturi şi sculpturi realizate de artiştii participanţi la tabără şi nu numai, într-un spațiu neconvențional de lângă sediul administrației locale a comunei Căbeşti.

Tabăra Națională de Sculptură Căbești “Între teluric și celest” 29 iulie – 7 august 2022 este organizată de Asociația Orizont Verde, cu sprijin și finanțare din partea Ministerului Culturii şi Primăriei și Consiliului Local al Comunei Căbești.

Programul Taberei Naţionale de Sculptură cuprinde:
– 29 iulie – deschiderea Taberei cu prezentarea artiştilor, a conceptului taberei şi a obiectivelor sale;
– 29 iulie – 06 august – desfăşurarea lucrărilor Taberei pe Valea Roşie – comuna Căbeşti;
– 29 iulie – 07 august – expoziţie lucrări artişti plastici într-un spaţiu neconvenţional de lângă sediul Primăriei Comunei Căbeşti;
– 6 – 7 august – Festivalul dedicat închiderii lucrărilor Taberei – ,,SculptFest, între teluric şi celest”, locaţie Valea Dâlbii Comuna Căbeşti:
– 7 august – închiderea Taberei Naţionale de Sculptură – ,,SculptFest, între teluric şi celest” – Căbeşti 2022

Programul Festivalului SculptFEST :
Locaţie: Valea Dâlbii Comuna Căbeşti
Sâmbătă 6 august:
– ora 12:00 deschiderea zonei de Festival cu zona de food court, tarabe comerciale,
expoziții artistice;
– ora 19:30 – Concert IARBA FIARELOR;
– ora 21:30 – Concert SUBCARPAŢI.
Duminică 7 august
– ora 12:00 – deschiderea zonei de Festival cu zona de food court, tarabe comerciale, animații pentru copii, expoziții artistice;
– ora 13:00 – recital Ursit – one man show;
– ora 14:30 – recital Dafina & Maatul Paler;
– ora 16:00 – recital Chris Heart;
– ora 18:00 – premierea artiştilor participanţi la Tabăra Naţională de Sculptură – ,,SculptFest, între teluric şi celesc” – Căbeşti 29 iulie – 7 agust 2022.

Mai multe informații pot fi obţinute accesând:
– https://www.comunacabesti.ro/
– pagina de facebook: Primăria Comunei Căbeşti
– pagina de facebook: Tabăra Națională de Sculptură Căbești
– https://www.facebook.com/events/313097804276141?ref=newsfeed