Țara europeană care prelungește starea de urgență până în februarie

Publicat: 25 oct. 2020, 22:30, de Raluca I. Heroiu, în Internațional , ? cititori
Țara europeană care prelungește starea de urgență până în februarie

Starea de urgență ar urma să fie prelungită în Franța până pe 16 februarie. Țara a înregistrat din nou un număr record al infectărilor cu noul coronavirus.

Adunarea Naţională a votat sâmbătă prelungirea stării de urgenţă sanitară până pe 16 februarie, potrivit Agerpres.

Proiectul de lege ce vizează extinderea stării de urgenţă a fost relansat sâmbăta trecută. Se așteaptă ca proiectul să fie adoptat definitiv la începutul lunii noiembrie.

„Noua legislaţie autorizează guvernul să adopte restricţii pentru a face faţă unei perioade care va fi lungă şi dificilă”, a avertizat ministrul Sănătăţii Olivier Veran.

Franţa a înregistrat sâmbătă un nou record de contaminări zilnice cu COVID-19: 45.422 de cazuri.

Bilanţul deceselor a crescut şi el ajungând la un total de cel puţin 34.645, în ultimele 24 de ore fiind înregistrate 138 de noi decese.