Târgu Mureș: O tumoră de 12 kilograme extirpată de chirurgii de la Spitalul Județean

Publicat: 19 mai 2022, 22:30, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Târgu Mureș: O tumoră de 12 kilograme extirpată de chirurgii de la Spitalul Județean

O tumoră de 12 kilograme, cu un diametru de 35 de centimetri au extirpat medicii chirurgi din cadrul Secției Clinice Chirurgie I a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș. Formațiunea tumorală gigant retroperitoneală îngloba rinichiul stâng, hilul renal, mușchiul psoas stâng, diafragmul stâng.

Acum, pacientul, un bărbat în vârstă de 42 de ani, are o evoluție postoperatorie ”favorabilă” , urmând ca acesta să fie externat în următoarea perioadă, se precizează în comunicatul spitalului.

„Intervenţia, care a fost extrem de dificilă din cauza volumului mare al tumorii, care avea un diametru de 35 de cm şi aproximativ 12 kg, dar şi datorită relaţiei strânse cu elemente vasculare importante, a durat aproximativ 2 ore, s-a desfăşurat în Blocul operator Chirurgie I şi a constat în excizia în întregime a formaţiunii tumorale, fără a lăsa ţesut tumoral restant”, se mai precizează în același comunicat.

Performanța chirurgicală aparține echipei coordonate de dr. Daniel Popa, medic primar chirurgie generală,  formată din dr. Cosmin Nicolescu, medic primar chirurgie generală, dr. Horvath Zsuzsanna, medic specialist ATI, dr. Dumitru Godja, medic rezident chirurgie generală.

Tumoră de 72 de kilograme

Să ne reamintim că la 21 ianuarie 2004, prof. dr. Ioan Lascăr, medic primar chirurgie plastică și reconstructivă, șef de clinică la Spitalul de Urgență Floreasca, efectua o intervenție de excepție, care a durat opt ore, difuzată de canalul Discovery: extirparea unei tumori de 72 de kilograme, adică de două ori greutatea pacientei.