Tehnologia și igiena digitală – esențiale pentru România modernă

Publicat: 06 iul. 2024, 20:00, de Mariana Olteanu, în TEHNOLOGIE , ? cititori
Exclusiv
Tehnologia și igiena digitală - esențiale pentru România modernă

Într-un interviu exclusiv pentru Ziarul Puterea, Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române de Smart City (ARSC), a discutat despre importanța tehnologiei și a igienei digitale în România modernă.  Acesta a explicat că „tehnologia face parte din viața noastră de zi cu zi și trebuie să învățăm să o folosim în mod responsabil și eficient. Igiena digitală este esențială pentru a ne proteja datele personale și pentru a evita capcanele online,” a declarat Dumitrașcu.

Educația digitală ar trebui să înceapă încă din școală

Eduard Dumitrașcu a subliniat că educația digitală este crucială pentru a dezvolta competențele necesare într-o societate din ce în ce mai tehnologizată. Din acest motiv, acesta consideră că ar trenui introduse programe de educație digitală în școli.

„Avem nevoie de programe de educație digitală care să înceapă încă din școală, pentru a pregăti tinerii pentru provocările și oportunitățile viitorului. Trebuie să înțelegem cum să ne protejăm datele și cum să folosim tehnologia în mod eficient,” a explicat președintele ARSC.

Eduard Dumitrașcu: Trebuie să înțelegem cum să ne protejăm datele și cum să folosim tehnologia în mod eficient

Președintele ARSC atrage atenția și susține că o bună parte dintre români nu dețin competențe digitale minime. Eduard Dumitrașcu susține că este esențial să înțelegem că mediul digital este o parte integrantă a vieții noastre și nu va dispărea, astfel încât trebuie să învățăm conceptele fundamentale.

Dezvoltarea acestei igiene digitale minime este importantă pentru protecția personală și pentru a ajuta instituțiile să combată fenomenul știrilor false (fake news).

”Noi, la nivelul populației, nu avem aceste competențe digitale minime. Avem de învățat, avem de recuperat. Trebuie să înțelegem că mediul digital face parte din viața noastră și că el nu va pleca de aici și atunci va trebui să învățăm lucrurile de bază. Este chiar vorba despre o igienă digitală. Unde-ți pui datele cardului? Să înțelegi că niciodată o bancă nu îți va cere acele date. Să înțelegi lucrurile de bază. Asta înseamnă o igienă digitală minimă. Și atunci, sigur că prin astfel de lucruri și noi ne vom proteja, ajutăm și instituțiile să iasă din zona asta fake news-ului.”, a declarat Dumitrașcu. 

Președintele ARSC a concluzionat că România trebuie să continue să investească în tehnologie și educație digitală pentru a rămâne competitivă și pentru a oferi cetățenilor săi cele mai bune oportunități. „Tehnologia poate aduce beneficii enorme, dar trebuie să o folosim în mod responsabil și să fim conștienți de riscuri. Igiena digitală este un pas important în această direcție,” a concluzionat Dumitrașcu.