10.000 de oameni, așteptați la slujba de Bobotează. Teodosie îndeamnă la nerespectarea regulilor: Apa sfințită va combate și bolile și microbii

Publicat: 04 ian. 2021, 14:10, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
10.000  de oameni, așteptați la slujba de Bobotează. Teodosie îndeamnă la nerespectarea regulilor: Apa sfințită va combate și bolile și microbii

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, îndeamnă din nou la nerespectarea regulilor sanitare de protecție. La slujba de Bobotează sunt așteptați 10.000 de oameni.

„Dacă ne ascundem de sărbători înseamnă că vrem să fim biruiți de boală. Pentru că vrem să biruim boala cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru că e sărbătoarea darurilor, sărbătoarea sfințeniei, multe raze de sfințenie vor fi mâine și poimâine asupra apei care se sfințește și asupra oamenilor care vin la această sfințire. Tocmai de aceea am pregătit ca în fiecare an Boboteaza. Vom face procesiune în Portul Tomis, unde este foarte larg, ca oamenii să nu stea înghesuiți. Le dăm și toate instrucțiunile, invit și Jandarmeria și Poliția să fie printre oameni ca să păzească toate regulile, iar noi ne facem slujba ca în fiecare an pentru că slujbele nu se schimbă în pandemii, ci rămân aceleași”, a spus Arhiepiscopul Tomisului, conform Mediafax.

ÎPS Teodosie spune că apa sfințită de Bobotează va combate bolile și microbii.

„Slujba de Bobotează începe la 8.30 și vom ieși în procesiune la ora 11.00 – 11.15. Vom merge în Portul Tomis. Sperăm că va fi o sărbătoare importantă pentru toți, toți ne vom lumina la față cu aceste daruri ale Bobotezei și luând apa sfințită se vor lumina și sufletele noastre. Această apă sfințită va combate și bolile și microbii, ne va înfrăți mai mult, pentru că harul este cel care ne înnoiește și trebuie să ne înfrățim mai mult, să biruim orice frică, pentru că frica aduce boala, să nu mai fim stăpâniți de frică, ci stăpâniți de entuziasm. Omul care are entuziasm și crede și se roagă nădăjduiește în Dumnezeu, nu pățește nimic. Căci Dumnezeu biruiește și bolile, și pe cel viclean, și dușmănia dintre noi Dumnezeu o biruiește”, a mai spus ÎPS Teodosie.