Terapia vampir, procedură anti-aging 100% naturală

Publicat: 11 apr. 2024, 23:17, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Terapia vampir, procedură anti-aging 100% naturală

Terapia PRP (platelet-rich plasma), numită și terapia vampir, este o procedură minim invazivă folosită pentru revitalizarea și regenerarea pielii în profunzime.

Terapia vampir este o soluție 100% naturală pentru refacerea elasticității, vitalitălității și luminozității pielii. Ea se adresează persoanelor interesate să-și îmbunătățească aspectul pielii, dar nu vor să apeleze la alte metode de rejuvenare, cum sunt injectarea de acid hialuronic

Terapia constă în folosirea ca principal element chiar sângele pacientului. De la acesta se recoltează câțiva mililitri de sânge care este centrifugat, plasma și trombocitele fiind separate de restul elementelor. Plasma este îmbogățită cu vitamine și aminoacizi și apoi este injectată în zona care se dorește a fi regenerată: zona facială –  în jurul ochilor,  gurii sau decolteului-, mâini, scalp (contra căderii părului). Prin injectare, trombocitele elibereaza factori de creștere, care stimuleaza  proliferarea celulelor locale.  La rândul lor, acestea stimuleaza regenerarea și rejuvenarea pielii. Prin aceasta metodă este stimulat fibroblastul, celula direct responsabilă de producerea de colagen, substanța  care reface aspectul pielii.

Procedura de injectare a serului durează între 45-50 de minute, sub o ușoară anestezie. Numărul ședințelor necesare terapiei vampir se stabilesc în functie de pacient, dar sunt necesare minimum 3-4 injectări la interval de 2-3 săptămâni pentru rezultatele dorite. Efectul acestora poate dura și un an, iar pentru întreținere este necesar un tratament pe an.

După intervenție se recomandă evitarea expunerii la soare, solar, saună și tratamentele cu laser sau peeling chimic.

Terapia și beneficiile

Beneficiile acestei terapii sunt multiple: atenuarea ridurilor, în special din zona ochilor, gurii și nasului, eliminarea cearcănelor,  reducerea defectelor pigmentare,  îmbunătățirea aspectului pieii de la nivelul gâtului, decolteului și mâinilor, dar și de pe brațe, coapse, fese, abdomen etc. De asemenea, cu ajutorul acestei terapii se acționează cu rezultate pozitive asupra cicatricilor post-acnee, vergeturilor,  se facilitează vindecarea plăgilor. Terapia vampir nu presupune perioadă de recuperare, nu lasă cicatrici. Are avantajul că serul injectat este natural și nu este asociat cu efectre adverse, ca de exemplu unele alergii. De asemenea, poate fi o alternativă la liftingul chirurgical.

Factorii care predispun la modificarea aspectului pielii sunt numeroși: vârsta, ereditatea, fumatul, stresul, razele ultaviolete (UV-A și UV-B), oboseala cronică, hidratarea insuficientă, poluarea aerului etc. Sub acțiunea acestor factori, pielea își pierde strălucirea naturală, se ridează, își reduce elasticitatea.