Teroare la APIA Călărași: Echipament de interceptare audio descoperit de angajați în birou

Publicat: 14 oct. 2022, 20:27, de Viorela Pitulice, în ESENȚIAL , ? cititori
Teroare la APIA Călărași: Echipament de interceptare audio descoperit de angajați în birou

Situație tragi-comică într-o instituție publică din Călărași, unde angajații au descoperit din greșeală echipamente de interceptare folosite pentru înregistrarea ambientală. 

Descoperirea are accente comice pentru că angajații au înțeles că ceva nu este în regulă, atunci când au descoperit dimineața urme de noroi lăsate de niște pantofi măsură mare chiar pe taburetul unui scaun de birou pe care, cel mai probabil, angajatul serviciilor s-a cocoțat ca să instaleze dispozitivile de interceptare, potrivit CălărașiPress.ro.

După câteva minute de cercetare, angajații APIA au avut surpriza să descopere un dispozitiv electronic pus pe aerul condiționat. Acesta era pornit și înregistra ambiental discuțiile din birou.

Evenimentul a avut loc la sfârșitul lunii septembrie. Speriați de situație, angajații APIA Călărași au sesizat imediat Poliția. În prezent, dosarul se află în cercetare la Poliția municipiului Călarași.

Citește și Jonglerie cu terenuri în Ialomița. Un fermier cu 3.000 ha, supectat de fraudarea subvențiilor