Tinerii din România, mai obosiți și nesiguri în pandemie. Ce le lipsește cel mai mult

Publicat: 10 sept. 2021, 10:00, de Laura Macovei, în SOCIAL , ? cititori
Tinerii din România, mai obosiți și nesiguri în pandemie. Ce le lipsește cel mai mult

Lipsa resurselor financiare și a educației în acest domeniu, lipsa motivației și a consilierii în carieră, dar și stările emoționale fluctuante sunt principalele provocări cu care se confruntă, în prezent, tinerii din România, la mai bine de un an de la începutul pandemiei de COVID-19, arată datele celui mai recent studiu național Insights PulseZ.

Cercetarea, realizată pe 1.200 de tineri, s-a axat pe surprinderea stărilor, comportamentelor, intereselor și dorințelor tinerilor din România – membri ai generației Z (cei născuți după 1995, cunoscuți și ca iGeneration, Centennials sau „nativii digitali”), în ultimele luni ale acestui an. 

,,Prin acest studiu ne-am propus să analizăm comportamentele și stările tinerilor din România, interesele și motivațiile lor, în acest context pandemic, comparativ cu ceea ce a însemnat 2020 pentru ei, astfel încât să le putem înțelege deciziile de acțiune și consum, planurile de dezvoltare, precum și percepția asupra lumii de astăzi și a noii realități”, punctează Alin Claudiu Apostu, coordonator al studiului Insights și Project Manager în cadrul programelor naționale „Insights” și „Vreau să fiu Antreprenor”.

În 2021, generația Z are stări emoționale fluctuante și probleme financiare La un an și jumătate de la începutul pandemiei de COVID-19, tinerii generației Z din România au mărturisit că se simt mai obosiți, că se confruntă cu stări emoționale fluctuante (49% în 2021 vs 37% în 2020), dar și cu momente de incertitudini referitoare la perioada ce va urma, luând în calcul și actualele tensiuni din sfera personală și profesională (32% în 2021 vs. 26% în 2020).