Ploaie mai spun când spun toamne. Angoase. Molimă. Vânt. Întrebări. Scumpiri. Lipsuri. Contre. Ofuri. Lugubru. Trieri. Crize. Putregai. Lupte. Pentru ciolan. Junglă. Şi încă multe, multe de-astea!
Aşa, a ele miros toamnele și, toamna asta, cu precădere. Pfoooaaa, infect mai miroase! A vreme şi a vremuri urâte. Parcă niciodată n-au – scuze pentru cuvântul mai puţin academic – puţit vremurile aşa.
A fost un timp – şi părea normal – când toamnele aromeau a mere. A must. A ardei copt. A vinete pe jar. A ţuică de prune. A trandafiri care ticăiau, încă, de viaţă. Ah, ce toamne! A murături mai miroseau toamnele. A nuci. A gutui. A pâine-n vatră. A lemne-n sobă. A linişte. A pace. A preaplin. A bucurie. A numărat bobocii. A vin fiert. A plăcinte de dovleac. A tihnă. A viaţă.
Acum, toamna are izuri stranii. De răspântii de drumuri şi de vânturi. La cine dintre voi toamna zvâcneşte, încă, pe rit vechi? Cum miroase toamna voastră? A ce? Miroase toamna asta a toamne firești? Toamne… Toamne… Toamne…