Tragedii trase la indigo, reacții diferite. Cum abordează Vlad Voiculescu situația

La două luni distanță România se confruntă cu o nouă dramă. Vineri dimineață un incendiu a izbucnit la Institutul „Matei Balș” din București. O tragedie trasă la indigo a avut loc în urmă cu două luni, la Piatra Neamț, când secția ATI a Spitalului Județean a luat foc.

În timp ce în urmă cu două luni, atunci când a avut loc incendiul de la SJU Piatra Neamț, Vlad Voiculescu (la acea vreme consilier general USR-PLUS si propunerea de viceprimar al Capitalei) avea o atitudine ofensivă față de conducerea ministerului Sănătății de la acea vreme, acum abordarea acestuia este diferită.

La acel moment Vlad Voiculescu a transmis un mesaj critic la adresa guvernării PNL și la adresa conducerii ministerului Sănătății. Voiculescu spunea în urmă cu două luni că „asistăm la o mascaradă”.

Consilierul general USR-PLUS acuza Guvernul și ministerul Sănătății, condus la acea vreme de Nelu Tătaru, de faptul că se folosesc de tragedia de la Piatra Neamț pentru a obține putere. Concret, Voiculescu vorbea despre opțiunea propusă de Nelu Tătaru de a trece spitalele în subordinea Ministerului Sănătății.

„Asistăm la o mascaradă.(…)Concret, în timp ce PSD încearcă să arunce vina pe guvern, domnul Nelu Tătaru și PNL vor să se folosească de nenorocirea de la Piatra Neamț pentru a acapara și mai multă putere.

Ministerul Sănătății de acum este un dezastru. Un dezastru. Aparențele sunt salvate de un ministru bun povestitor care ne vorbește des în media plătită bine de guvern despre cocoașe și platouri și care în ultimele 6 luni ne-a spus că totul e sub control în spitale dar că românii nu poartă mască.

 Lupul își schimbă părul dar năravul ba. Iar năravul… năravul PSD și PNL a fost același, de 30 de ani încoace. Doar anul ăsta, domnul Tătaru și PNL, profitând de starea de urgență care aducea de facto spitalele sub MS, au făcut numiri(…)Mai aveți exemple de “profesionalizare” și “depolitizare” marca PNL sau PSD din spitale dar nu numai?”, este mesajul transmis de Vlad Voiculescu la acea vreme. 

Cine demisionează pentru tragedia de la „Matei Balș”?

Întrebat cine ar trebui să demisioneze pentru tragedia care a avut loc la Institutul „Matei Balș”, asta în condițiile în care acesta a cerut la rândul său demisia mai multor oficiali responsabili pentru diferite evenimente, Vlad Voiculescu a spus că de data asta ministrul face ce poate.

„De data asta ministrul face ce poate. Există responsabilități și responsabili. Nu avem o concluzie a anchetei. Cred că lucrurile trebuie judecate sistemic. Să vedem care au fost cauzele(..)Sunt de o lună aici, contruiesc o echipă la nivelul Ministerului Sănătății și apoi mai jos, în toată țara, care să poată să facă aceste investiții de care avem nevoie. Știți ce înseamnă să lucrezi într-o echipă. O echipă nu se contruiește de azi pe mâine. Asta facem”, a declarat Vlad Voiculescu la Antena3.

Reacția lui Vlad Voiculescu

Ministrul Sănătăţii a spus despre incendiul de la pavilionul Spitalului Matei Balş din Capitală că a fost unul „relativ violent”.

„In acest moment există o anchetă a poliției și un control al corpului premierului și ministrului Sănătății. Încercăm să aflăm ce s-a întâmplat… Există responsabili și există responsabilități. Intervenția a fost extrem de rapidă și de eficientă. Pompierii au intervenit prompt și au fost făcute rapid transferurile. Incendiul a fost relativ violent… S-a întâmplat în doar câteva minute”, a declarat ministrul Sănătății.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Horia Constantinescu pleaca de la ANPC

Horia Constantinescu pleacă de la ANPC! ”Am scris o pagină de...

Horia Constantinescu, șeful Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, a anunțat joi că pleacă din instituție! A fost desemnat candidat PSD la Primăria Constanța. Horia...

Statul își vinde pe nimic partea din UM Drăgășani, deținută până...

Guvernul adoptă azi o Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului pe anul...