Transportul rutier de mărfuri a crescut cu 6,9% în primele 9 luni din 2022

Transportul rutier de mărfuri a înregistrat, în primele nouă luni din 2022, o creştere cu 6,9% în ceea ce priveşte volumul mărfurilor transportate, comparativ cu perioada similară din 2021, în timp ce în transportul feroviar s-a consemnat o scădere de 2,9%, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În transportul rutier, din totalul de 238,448 milioane tone mărfuri transportate, 83% au fost înregistrate în transport naţional, care a marcat o creştere cu 8,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Parcursul mărfurilor s-a majorat cu 5%, în transport naţional înregistrându-se un avans de 9%.

Pe de altă parte, în transportul feroviar au fost transportate 41,797 milioane tone mărfuri, din care 77,9% în transport naţional. Parcursul tarifar al mărfurilor a scăzut cu 2,6% şi s-a înregistrat o diminuare doar în transport naţional, respectiv cu 10,9%.

Transportul maritim

Potrivit datelor INS, în perioada menţionată, în transportul maritim au fost înregistrate 45,443 milioane tone, din care 45,433 milioane tone în transport internaţional, iar faţă de perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2021, volumul total a marcat o creştere cu 13,9%.

Mărfurile transportate pe căi navigabile interioare au totalizat 21,446 milioane tone, din care 37,4% în transport naţional. Volumul mărfurilor transportate a înregistrat scădere cu 12,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce parcursul mărfurilor a scăzut cu 22,1%.

Transportul prin conducte petroliere magistrale a înregistrat 5,080 milioane tone mărfuri transportate, în creştere cu 3,4% comparativ cu perioada similară din 2021, în timp ce parcursul mărfurilor s-a majorat cu 7,5%, de la an la an.

În transportul aerian, volumul mărfurilor transportate a înregistrat un total de 37.000 de tone, în creştere cu 26,7% faţă de primele nouă luni ale anului anterior.

Totodată, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2022, în transportul rutier naţional, 63,4% din volumul mărfurilor a fost transportat pe distanţe între 1 şi 49 km, 20,2% pe distanţe cuprinse între 50 şi 149 km, iar 13,1% pe distanţe cuprinse între 150 şi 499 km. De asemenea, în transportul naţional pe căi navigabile interioare, 56,2% din volumul mărfurilor a fost transportat pe distanţe cuprinse între 150 şi 299 km.

Transportul rutier

În transportul rutier, diviziunile de mărfuri cu cele mai mari ponderi în totalul mărfurilor transportate au fost: minereuri metalifere şi alte produse de minerit şi exploatare de carieră; turbă; uraniu şi thoriu (32,8%) şi alte produse minerale nemetalice (19,4%). În acelaşi timp, pe transportul feroviar ponderi semnificative au fost înregistrate pentru diviziunile: cărbune şi lignit; ţiţei şi gaze naturale (21,0%) şi cocs, produse rafinate din petrol (20,8%).

Ponderile cele mai mari în transportul maritim au fost consemnate la diviziunile produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit (35%) şi cărbune şi lignit; ţiţei şi gaze naturale (20,1%), precum şi în transportul pe căi navigabile interioare la diviziunile minereuri metalifere şi alte produse de minerit şi exploatare de carieră; turbă; uraniu şi thoriu (36,3%) şi produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit (33,8%).

Pe segmentul transportului rutier de mărfuri, mărfurile transportate în cont propriu au reprezentat 57,7% din total, iar în ceea ce priveşte destinaţia, 17% din total au fost înregistrate în transport internaţional.

Transport în state membre UE

Din totalul mărfurilor în transport rutier internaţional, respectiv 40,632 milioane tone, transportul între state terţe a reprezentat 46,3%, cabotajul 21,9% şi mărfurile încărcate 17,7%.

Statistica INS arată că, în transportul rutier internaţional de mărfuri, 93% din totalul mărfurilor descărcate au provenit din state membre ale Uniunii Europene (UE) şi 94,2% din totalul mărfurilor încărcate au avut ca destinaţie state-membre.

Cele mai mari cantităţi de mărfuri descărcate au provenit din Germania (20%), Ungaria (14,7%) şi Italia (13,5%), iar în ceea ce priveşte încărcările, 18,3% din volumul mărfurilor au avut ca destinaţie Germania, 17,3% Italia şi 12,4% Ungaria.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Convocarea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Transelectrica

Directoratul Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica”–SA, societate administrată în sistem dualist, cu sediul social în str. Olteni nr. 2–4, clădirea „PLATINUM...
Oana Sivache, inlocuita de la sefia ASSMB de Nicusor Dan

Oana Sivache, înlocuită de la șefia ASSMB. Nicușor Dan: ”Primarul Bucureștiului...

Primarul Nicușor Dan a înlocuit-o din funcție pe Oana Sivache, director ASSMB, vizată de o anchetă DNA! Vezi în rândurile de mai jos ce...