Tulpina indiană de coronavirus, depistată în România

Tulpina indiană de coronavirus a ajuns și în România. Primul astfel de caz de infectare cu mutația descoperită în India a fost depistată în Brașov.

Ministerul Sănătății a fost informat astăzi, 29 aprilie 2021, de către Institutul Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (INSP – CNSCBT) că, împreună cu Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brașov și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” (INCDMM „Cantacuzino”), investighează un focar de SARS-CoV-2 în rândul unor lucrători în construcții din Colonia Bod, jud. Brașov”, transmite ministerul Sănătății.




Este vorba despre opt persoane sosite din India. Cinci persoane au fost confirmate cu infecția SARS-CoV-2, iar alte trei persoane sunt testate negativ.

INSP a fost informat în această dimineață asupra faptului că un laborator de analize din orașul Sf. Gheorghe a identificat o variantă „indiană”, B.1.617.2, la o persoană de 26 de ani, care a ajuns în România în urmă cu aproximativ o lună.


La data recoltării, 26.04.2021, cazul era simptomatic (tuse), cu formă clinică ușoară. Persoana s-a prezentat la laborator pentru recoltare la cerere.

Conform INSP, varianta menționată diferă de cea identificată inițial de PHE England care ar fi generat situația epidemiologică actuală din India.

DSP Brașov a demarat de urgență o anchetă epidemiologică, aceasta fiind încă în curs, și a dispus izolarea cazurilor identificate în Colonia Bod (fiind vorba despre forme clinice ușoare).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole