Tunisia: Autorităţile maritime au salvat într-o singură noapte 255 de migranţi în 17 tentative de emigrare către Italia

Autorităţile maritime din Tunisia au salvat 255 de migranţi în 17 tentative de emigrare către Italia, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, a anunţat duminică garda naţională tunisiană, citată de AFP.

Dintre cei 255, 170 provin din Africa subsahariană, restul fiind tunisieni, a precizat garda naţională într-un comunicat publicat pe Facebook.

Autorităţile tunisiene au confiscat cu această ocazie o sumă neprecizată în bani lichizi.

Pe 18 iulie, gărzile de coastă tunisiene au anunţat salvarea a 455 de migranţi – 289 veniţi din Africa subsahariană şi restul tunisieni – în mai multe operaţiuni în largul coastelor de nord, est şi sud ale ţării.

Primăvara şi vara, pe fondul condiţiilor meteo mai favorabile, numărul acestor tentative de emigrare clandestină spre Europa dinspre Tunisia tinde să crească.

Italia este unul dintre principalele puncte de intrare în Europa pentru migranţii veniţi din Africa de nord, mai ales din Tunisia şi Libia.

Între 1 ianuarie şi 22 iulie a.c., 34.000 de oameni au ajuns în Italia, clandestin, pe cale maritimă, faţă de 25.500 în aceeaşi perioadă din 2021 şi 10.900 în 2020, conform datelor Ministerului de interne italian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

O polițistă de la Rutieră înjură ca la ușa cortului. Conducerea...

O polițistă din București s-a filmat cu cameră body cam din dotare în timp ce înjura ca la ușa cortului un șofer tras pe...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...