Ucraina: Liderii proruşi din Lugansk şi Herson îi cer lui Putin să oficializeze anexarea la Rusia

Autorităţile proruse din regiunile ucrainene Lugansk şi Herson au anunţat miercuri că i-au cerut oficial preşedintelui Vladimir Putin alipirea la Rusia, după un ”referendum” privind anexarea condamnat pe scară largă de comunitatea internaţională, informează AFP şi Reuters.

”Dragă Vladimir Vladimirovici (…) vă solicit să examinaţi chestiunea aderării Republicii Populare Lugansk la Rusia în calitate de subiect al Federaţiei Ruse”, a declarat liderul separatist prorus din Lugansk (est), Leonid Pasecinik, într-un text postat pe aplicaţia Telegram.

”Suntem conştienţi de legătura istorică, culturală şi spirituală cu poporul multinaţional al Rusiei”, a adăugat el, care a evocat ”visul” locuitorilor din regiunea sa de a se alătura Rusiei.

Anterior, Pascinik anunţase că se va deplasa la Moscova, la fel ca omologul său din regiunea Doneţk, Denis Puşilin, pentru a oficializa anexarea la Rusia.

O scrisoare similară i-a fost trimisă lui Putin de către Vladimir Saldo, care conduce administraţia de ocupaţie din Herson (sud).

În scrisoare, Saldo apără procesul electoral ”absolut legal” în opinia sa şi invocă dreptul de autodeterminare al popoarelor, înscris în Carta Naţiunilor Unite.

El indicase că i-a cerut preşedintelui rus să parafeze anexarea ”cât mai rapid posibil”.

Aceste declaraţii intervin a doua zi după încheierea unor voturi privind anexarea, organizate de Moscova în patru regiuni ucrainene ocupate de trupele ruse (Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie), ”referendumuri” calificate drept simulacre de către Occident.

Oficialităţile locale proruse au anunţat că în aceste consultări populare între 87% şi 99,2% dintre alegători s-au pronunţat pentru alipirea la Rusia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

O polițistă de la Rutieră înjură ca la ușa cortului. Conducerea...

O polițistă din București s-a filmat cu cameră body cam din dotare în timp ce înjura ca la ușa cortului un șofer tras pe...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...