UE deschide robinetul subvențiilor pentru energia nucleară și regenerabilă. Nou cadru de ajutor de stat, valabil până în 2030

Publicat: 29 iun. 2025, 22:47, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în Internațional , ? cititori
UE deschide robinetul subvențiilor pentru energia nucleară și regenerabilă. Nou cadru de ajutor de stat, valabil până în 2030
Foto: blogspot.com

Uniunea Europeană (UE) a anunțat un nou cadru de reguli pentru acordarea ajutoarelor de stat în domeniul tehnologiilor cu emisii reduse de carbon. Anunțul marchează o schimbare strategică menită să întărească competitivitatea continentului în fața presiunii venite din partea Chinei și a Statelor Unite.

Noile prevederi permit statelor membre UE să sprijine financiar inclusiv sectorul nuclear, pe lângă cel al energiilor regenerabile. Decizia marchează o reechilibrare subtilă, dar semnificativă, în politica energetică europeană, relatează AFP.

Dacă Europa vrea să conducă tranziția verde, trebuie să acționeze cu curaj și claritate”, a declarat Teresa Ribera, vicepreședintă executivă a Comisiei Europene, responsabilă cu tranziția către o economie competitivă, echitabilă și cu emisii reduse. Noul cadru, spune ea, „simplifică și accelerează sprijinul pentru decarbonizare”.

Energia nucleară trecută în rândul surselor cu emisii reduse din UE

Textul, valabil până la sfârșitul anului 2030, înlocuiește un cadru precedent adoptat în 2022, aflat în pragul expirării. Una dintre cele mai importante noutăți este introducerea conceptului de „neutralitate tehnologică” — o formulare diplomatică ce permite statelor membre să aloce ajutoare de stat nu doar pentru energia eoliană sau solară, ci și pentru proiecte nucleare, inclusiv reactoare modulare de mici dimensiuni (SMR).Formularea a venit la insistențele Franței, dar și cu sprijinul altor susținători ai energiei nucleare, precum Polonia și Suedia.

În esență, Bruxelles-ul recunoaște dreptul fiecărui stat membru de a-și stabili propriul mix energetic, dar promite și o evaluare rapidă și clară a cazurilor de ajutor de stat pentru investițiile nucleare, pentru a oferi „certitudine juridică” investitorilor.

Un compromis între Paris și Berlin

Pe fondul tranziției energetice, textul acordă un rol important și combustibililor „cu emisii scăzute de carbon” — în special hidrogenului verde și albastru — care pot ajuta industriile grele în procesul de decarbonizare (precum siderurgia sau chimia grea) să-și reducă amprenta de carbon.

Hidrogenul „verde” este produs cu energie regenerabilă, în timp ce varianta „albastră” implică gaze fosile, dar cu captare a emisiilor.

Sub presiunea Germaniei, afectată sever de prețurile la gaze după renunțarea la importurile rusești, Comisia a introdus și posibilitatea ca guvernele să subvenționeze temporar prețul energiei electrice pentru industriile mari consumatoare, în schimbul unor angajamente clare de investiții în decarbonizare.

Cadrul mai permite acordarea de ajutoare de stat pentru fabricile europene care produc panouri fotovoltaice, turbine eoliene, baterii, pompe de căldură sau componente pentru industria nucleară. Scopul este dublu: sprijinirea tranziției ecologice și protejarea industriei europene în fața competiției neloiale, mai ales din China, care domină piața globală a tehnologiilor verzi.

Într-o Europă tot mai conștientă de vulnerabilitățile sale energetice și industriale, noul cadru pentru ajutoare de stat vine ca o recunoaștere tacită a faptului că „tranziția verde” nu mai poate fi abordată doar din perspectivă ideologică, ci trebuie sprijinită cu instrumente economice reale. Inclusiv — sau mai ales — atunci când vine vorba de energie nucleară.