UE propune adaptarea normelor privind răspunderea la era digitală şi la impactul lanţurilor valorice globale

Comisia Europeană a adoptat, miercuri, două propuneri prin care normele privind răspunderea vor fi adaptate la era digitală, la economia circulară şi la impactul lanţurilor valorice globale, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.

În primul rând, Comisia propune modernizarea normelor existente privind răspunderea obiectivă a producătorilor pentru produsele cu defecte (de la tehnologia inteligentă la produsele farmaceutice). Normele revizuite vor oferi securitate juridică pentru întreprinderi, astfel încât acestea să poată investi în produse noi şi inovatoare, şi vor garanta că victimele pot obţine despăgubiri echitabile atunci când produsele defecte, inclusiv produsele digitale şi recondiţionate, cauzează prejudicii.




În al doilea rând, Comisia propune pentru prima dată o armonizare specifică a normelor naţionale privind răspunderea pentru inteligenţa artificială (IA), astfel încât victimele prejudiciilor legate de IA să poată obţine mai uşor despăgubiri. În conformitate cu obiectivele Cărţii albe privind inteligenţa artificială şi cu propunerea de Lege privind inteligenţa artificială prezentată de Comisie în 2021, care stabileşte un cadru pentru încrederea în IA şi excelenţa în acest domeniu, noile norme vor asigura faptul că victimele unor prejudicii provocate de produse sau servicii IA beneficiază de aceleaşi standarde de protecţie ca în cazul în care prejudiciile ar fi fost provocate în orice alte circumstanţe.

„Directiva privind răspunderea pentru produse a fost o piatră de temelie a pieţei interne timp de patru decenii. Propunerea de astăzi va asigura adecvarea acesteia pentru a răspunde provocărilor deceniilor următoare. Noile norme vor reflecta lanţurile valorice globale, vor favoriza inovarea şi încrederea consumatorilor şi vor oferi o securitate juridică sporită pentru întreprinderile care participă la tranziţia verde şi cea digitală”, a declarat comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton.

Potrivit Comisiei Europene, directiva revizuită privind răspunderea pentru produse, adecvată pentru tranziţia verde şi cea digitală şi pentru lanţurile valorice globale modernizează şi consolidează normele actuale, bazate pe răspunderea obiectivă a producătorilor, privind despăgubirea vătămărilor corporale, a daunelor materiale sau a pierderilor de date cauzate de produse nesigure, fie acestea scaune pentru grădină sau echipamente avansate.

Directiva asigură norme echitabile şi previzibile atât pentru întreprinderi, cât şi pentru consumatori, prin: modernizarea normelor privind răspunderea aplicabile modelelor de afaceri din cadrul economiei circulare: asigurarea faptului că normele privind răspunderea sunt clare şi echitabile pentru întreprinderile care realizează modificări substanţiale ale produselor; modernizarea normelor privind răspunderea pentru produse în era digitală: permiterea despăgubirii daunelor atunci când produse precum roboţii, dronele sau sistemele inteligente pentru casă devin nesigure din cauza actualizărilor de software, a IA sau a serviciilor digitale necesare pentru operarea produsului, precum şi atunci când producătorii nu reuşesc să remedieze vulnerabilităţile în materie de securitate cibernetică; crearea unor condiţii de concurenţă mai echitabile între producătorii din UE şi cei din afara UE: în cazul în care consumatorii sunt vătămaţi de produse nesigure importate din afara UE, aceştia vor putea să se adreseze importatorului sau reprezentantului UE al producătorului pentru a obţine despăgubiri şi punerea consumatorilor pe picior de egalitate cu producătorii: impunerea obligaţiei ca producătorii să prezinte elemente de probă, introducerea unei mai mari flexibilităţi în ceea ce priveşte termenele de depunere a cererilor de despăgubiri şi reducerea sarcinii probei pentru victime în cazurile complexe, precum cele legate de produse farmaceutice sau IA.

Directiva privind răspunderea pentru IA are obiectivul de a stabili norme uniforme pentru accesul la informaţii şi pentru reducerea sarcinii probei în ceea ce priveşte daunele cauzate de sistemele de IA, de a stabili o protecţie mai largă pentru victime (fie acestea persoane fizice sau întreprinderi) şi de a favoriza sectorul IA prin îmbunătăţirea garanţiilor. Directiva va armoniza anumite norme privind cererile de despăgubiri care nu intră în domeniul de aplicare al Directivei privind răspunderea pentru produse, în cazurile în care daunele sunt cauzate de un comportament incorect. Aceasta acoperă, printre altele, încălcarea vieţii private sau daunele cauzate de probleme de siguranţă. Noile norme vor facilita, de exemplu, obţinerea de despăgubiri în cazul în care o persoană a fost discriminată în cadrul unui proces de recrutare care utilizează tehnologii IA.

Directiva simplifică procesul juridic pentru victime în ceea ce priveşte dovedirea faptului că vina cuiva a cauzat prejudicii, prin introducerea a două caracteristici principale. În primul rând, în circumstanţele în care s-a stabilit o culpă relevantă şi este probabil în mod rezonabil să existe o legătură de cauzalitate cu performanţele IA, aşa-numita „prezumţie de cauzalitate” va remedia dificultăţile întâmpinate de victime în legătură cu necesitatea de a explica în detaliu modul în care prejudiciul a fost cauzat de o anumită culpă sau omisiune, care poate fi deosebit de greu de îndeplinit atunci când se încearcă înţelegerea sistemelor de IA complexe şi orientarea în cadrul acestora. În al doilea rând, victimele vor dispune de mai multe instrumente pentru a solicita reparaţie juridică, datorită introducerii dreptului de acces la probe din partea întreprinderilor şi a furnizorilor, în cazurile în care este implicată IA cu grad ridicat de risc.

Noile norme asigură echilibrul între protejarea consumatorilor şi încurajarea inovării, eliminând bariere suplimentare din calea accesului victimelor la despăgubiri şi stabilind în acelaşi timp garanţii pentru sectorul IA, de exemplu prin introducerea dreptului de a contesta cererile de despăgubiri întemeiate pe prezumţia de cauzalitate.

Propunerea Comisiei va trebui să fie adoptată de Parlamentul European şi de Consiliu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole