Ultimele zile din viața lui Iisus, până la Răstignire

O viață scurtă, dar care a schimbat lumea. Fiului lui Dumnezeu a venit pe Pământ pentru ca, luând fire umană, să ridice omul căzut.

Călătorii, predici, minuni, controverse. Toate au făcut parte din viața Celui care urma să schimbe lumea pentru totdeauna.

Evreii își așteptau mântuirea, dar erau cuceriți de romani și sperau ca izbăvirea lor să fie una teritorială, una în forță.

Așteptau, căutau, aveau indicațiile proorocilor, dar nu aveau chipul exact al celui ce va veni. Erau mereu ( unii au și rămas) la intersecția istoriei. Așteptau, credeau, dar de fiecare dată când apărea trimisul se îndoiau.

Iisus, însă, dovedise că nu era un trimis oarecare. Minunile, predica, răsturnarea unor rânduieli devenite prea formale, erau semne ale unei adevărate revoluții.

Dar revoluția aceasta nu era făcută pe cai și cu săbii, cu prin dragoste, vindecare și speranță.

Chiar cei care l-au urmat pe Iisus căutau puterea. Nu renunțaseră ei la toate și-l urmaseră? Cum era ca puterea conducătoare a viitorului regat să nu le vină lor de drept.

Amintiți-vă cum, miercuri, cu doar unsprezece zile înainte de Răstignire, Iacob și Ioan voiau de-a dreapta și de-a stânga Lui ( Matei, 21,22). Iisus le-a răspuns … Nu știți ce cereți! Dacă ar fi știut ei că vor fi cruci de-a dreapta și de-a stânga Lui …. niciodată nu ar fi cerut ce au cerut.

Dar s-au gândit la tronuri nu la cruci ….

Tot în acel context, Iisus își anunță a treia oară moartea: Iată, ne suim la Ierusalim și Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor și cărturarilor și-L vor osândi la moarte ( Matei, 20, 18).

Vorbea pentru sine, vorbea pentru ei, apostolii care-l urmau. Dar ei sperau, nu credeau, se vedeau puternici, credeau că lumea de aici va deveni a lor. Iar după Înviere chiar a devenit, dar nu așa cum și-au imaginat ei atunci, ci așa cum este ea astăzi.

Arhiereii și cărturarii? Ei vorbeau despre Cel ce va veni, dar nu voiau să vină cineva să le strice regulile și să le bată obrazul pentru ipocrizie. De fapt, voiau un Mântuitor … ipotetic, sau unul obedient în fața lor, unul pe care să-l folosească în pofta lor de putere lumească, putere pe care, de fapt, o împărțeau cu dominatorul roman, chiar în detrimentul propriului popor, pe care Matei și ai lui îl obidea cu taxe.

Iisus nu a venit cu sabia, dar a venit cu arma cuvântului. Învăța, deschidea minți și, mai important decât orice, trăia după cum învăța, ceea ce nu se întâmpla în cazul arhiereilor, care deși erau atenți la zeciuiala pe care o dădeau Templului, …. uitau cu desăvârșire că dădeau doar zece la sută din ce lua de la văduve și săraci, adică de unii mult mai săraci decât ei.

Iisus le-a spus, ca un radiolog, adevărul din viața și sufletul lor, iar ei căutau să-l prindă cu viclenie în cuvânt, ca să-l scoată dintre oameni cumva, pentru că le era greu arhiereilor să trăiască cu un evaluator atât de vocal și de aspru.

De aceea Iisus știa că misiunea lui nu va fi una lungă și nu va îmbătrâni printre oameni. Deja ura celor care dețineau monopolul religios era extrem de mare, iar relațiile lor cu puterea romană și influența pe care o manifestau în fața poporului, folosind mijloace viclene, vor duce la moartea Lui.

Și Iisus și arhiereii știau că drumul nu mai este lung. Primii căutau să-l prindă în cuvânt și să folosească forța Cezarului ca împotriva unui străin, iar Iisus cunoștea ingratitudinea firii umane, ușor influențabilă și dispusă mai cu seamă să aleagă răul suprem și minciuna confortabilă, decât un adevăr greu de înghițit.

Cu zece zile înainte de moarte, Iisus își face milă de orbul Bartimeu. Trecerea prin Ierihon spre Ierusalim și l-a vindecat.

Apoi merge în Betania la Marta și Maria. Îl contrariază pe Iuda când acceptă ca să-i fie spălate picioarele cu mir scump. Dar, de atunci Iisus a lămurit relația cu năpăstuiții sorții. Ei rămâne mereu și în funcție de vremuri se înmulțesc, însă El …. va pleca și nu va pleca asemenea oricărui alt iudeu ….

Tot, atunci, cu nouă zile înainte, rostește Pilda Talanților. O știți, nu o mai rescriu.

Să nu uităm de marea bucurie pe care le-o face celor două surori prin grija pe care i-a purtat-o lui Lazăr, fratele lor.

Cu opt zile înainte a intrat în Ierusalim. Cât entuziasm! Osana, Fiul lui David! Osana!

Intra triumfal, dar intra trist. Nu putea trăi momentul triumfului, pentru că știa prea bine firea schimbătoare a omului. Azi te ridică în slăvi, iar mâine, pentru o nălucă te răstignește. Era un Dumnezeu dezamăgit de propria creație. Nu o făcuse greșit, ci bine. Dar, pentru că a iubit-o i-a dat libertate, iar libertatea, darul suprem al lui Dumnezeu, omul și-o tranzacționează pentru bani și putere.

Și pentru că veni vorba de bani. L-a enervat cumplit pe Iisus starea Templului. Un Mall am spune noi astăzi. Un loc de tranzacții, iar sărbătoarea de 14 Nissan era doar un pretext comercial. Credința trecea prin comerț!

Iisus cel bun și vindecător a pus mâna pe bici și a răsturnat mesele zarafilor. Casa Tatălui Meu a de devenit peșteră de tâlhari…

Nu a avut o zi prea bună, dacă am vorbi în termenii noștri de astăzi. Pe drum a blestemat și un smochin neroditor. Stătea acolo, în acel sol arid și sorbea degeaba din seva pământului. Om sau pom trebuie să produci. Altfel ce rost ai? Umbra nu este de ajuns! Iisus a mai lămurit ceva: misiunea pe care o avem în viață, aceea de producători nu de consumatori.

Era a șaptea zi înainte de moarte, când s-au petrecut toate.

Cu șase zile înainte, în drumul de navetă pe care-l făceau între Betania și Ierusalim. Petru constată că smochinul blestemat era uscat din rădăcină ( Matei, 11, 20).

Ziua aceasta este una a învățăturilor profunde. Vorbește la Templu despre lucrătorii care și-au pierdut via, pentru că s-au lăcomit și au considerat că este doar a lor și nu a Stăpânului. Vorbește despre colectarea taxelor, zonă unde Cezarul și Dumnezeu nu se întâlnesc și, cu destulă aciditate, îi critică pe farisei punând în antiteză fastul și ipocrizia lor cu darul văduvei, important nu prin valoare a monetară, ci prin forța de sacrificiu. Dădea puțin, dar renunța la mult din ceea ce avea. Și a făcut o profeție care a ținut Biserica peste veacuri …. Dar câți dintre noi evaluăm oamenii așa?! Ne uităm la cantitate, chiar dacă modul de dobândire nu este unul curat.

După această zi a pildelor și dialogurilor a plecat spre Muntele Măslinilor să se roage, prilej cu care a vorbit și despre sfârșitul vremurilor.

Cu cinci zile înainte, arhiereii i-au hotărât soarta. Deranjase, chiar ofensase pe cei care dețineau, cu pretenție de adevăr, monopolul vieții religioase.

Știa, simțea, și cu patru zile înainte i-a strâns pe ucenici la Cina Despărțirii. Niciodată nu au mai fost în această formulă. Unul a trădat, altul s-a lepădat, ceilalți s-au îngrozit de frică.

Și tot în ziua aceea, pentru a-i face să înțeleagă ce înseamnă slujirea le-a spălat picioarele. Le vorbise și altă dată și le putea vorbi și atunci. Dar vorba e vorbă! De vorbe este plină lumea. O predică lungă și bună nu ar fi fost niciodată pilduitoare suficient. Dar spălatul picioarelor a fost. Da, el care putea toata, care venise de Sus, le-a spălat picioarele ucenicilor. Și nu a făcut-o să ne gândim că noi ar trebuie să ne apucăm rapid se spălat picioare ca să dovedim că slujim, ci pentru a ne arăta că trebuie să avem călcătură curată, în adevăr, să nu întinăm unde călcăm și că trebuie să fim săritori. cu dragoste, pentru semenii noștri. Să fii pe bune cu cei mari, o fi benefic, dar nu e mare lucru pentru sufletul tău. Însă să-i respecți pe cei mai mici decât tine încât ai fi capabil să le speli picioarele …. ești urmaș real al lui Hristos.

Apoi Iisus a plecat la Ghetsimani și s-a rugat în timp ce ucenicii dormeau.

În noaptea aceea a fost arestat, ca un tâlhar. Era miercuri spre joi.

A ajuns în fața lui Pilat și a Arhiereilor. Colaborare perfectă la rău. Viclenia arhiereilor l-a obligat pe Pilat să-l răstignească. Îl acuzau că prin iertare va fi dușman al Cezarului.

Pilat le-a dat lor posibilitatea să-l judece, că doar era o speță de ordin religios. Dar, arhiereii voiau să fie absolviți de vina răstignirii. Au pus presiune pe reprezentatul statului ca să-l elimine pe cel care pentru ei părea a fi un adversar periculos. Le strica rânduielile. Spunea lucrurilor pe nume. Le decripta public comportamentul ipocrit. Avea curajul confruntării și forța exemplului personal.

A încercat Pilat să-l salveze uzând de o cutumă a evreilor care spunea că de Paști pot elibera un răufăcător. Și evreii au preferat răufăcătorul, pe Baraba, iar pe Iisus în care Pilat nu găsise vină, l-au trimis la moarte prin crucificare. Prea le spuse adevărul ca să-l ierte! Mai bine murea un om pentru popor … decât să aibă ei bătăi de cap și de atunci înainte ….

Pilat a mai încercat o soluție dureroasă, dar posibil salvatoare. Biciuirea. Nu făcea parte din modul curent de pedepsire a celor condamnați. Credea că așa va obține îndurare pentru cel nevinovat. Dar nu a fost chip de îndurare. Evreii, incitați de arhierei, și-au manifestat ura până la capăt și l-au răstignit pe Iisus, conform paulnegoita.ro.