Un angajat de la Ministerul Dezvoltării a murit la birou

Publicat: 04 feb. 2021, 14:45, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Un angajat de la Ministerul Dezvoltării a murit la birou

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, angajat la Ministerul Dezvoltării, a murit, joi dimineață, în timp ce se afla la birou. Angajatul a făcut stop cardiorespirator.

Colegii au încercat să îi acorde primul ajutor și au sunat la 112. Un echipaj cu o ambulanță SMURD a intervenit pentru a-l resuscita pe bărbat, însă medicii nu l-au putut salva, conform informațiilor Digi24.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a publicat joi dimineață un mesaj în care a confirmat decesul bărbatului.

„Astăzi, din păcate, ne luăm rămas bun de la colegul nostru, cel care ne-a fost alături timp de 13 ani. A fost un excelent profesionist în domeniul comunicării, implicat în activitățile ministerului, un adevărat camarad. Vei rămâne mereu în inimile și în amintirea noastră exact așa cum ai fost: jovial, atent, corect și loial! Să-ți fie calea luminată!”, se arată în comunicatul ministerului.