Un BMW furat din Belgia a fost găsit pe platformă în vama Albița

Publicat: 13 iul. 2021, 15:20, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Un BMW furat din Belgia a fost găsit pe platformă în vama Albița
Un BMW furat din Belgia a fost găsit pe platformă în vama Albița

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca BMW X4 M Competition, care figura în bazele de date ca fiind semnalat furat din Belgia, arată un comunicat al instituției.

În data de 12 iulie, în jurul orei 12.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 33 de ani, care transporta cu ajutorul unei platforme un autoturism marca BMW X4 M Competition, an de fabricație 2019, înmatriculat în Belgia.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculului, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de către autoritățile belgiene.

Bărbatul a declarat că, la rugămintea unei cunoștințe, trebuia să transporte autoturismul și că nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 200.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.