Un expert în toxicologie spune adevărul. Unele suplimente de slăbit folosite de români, contaminate cu droguri

Publicat: 19 iun. 2025, 22:30, de Carmen Ciripoiu, în Sănătate , ? cititori
Un expert în toxicologie spune adevărul. Unele suplimente de slăbit folosite de români, contaminate cu droguri

Vă numărați printre persoanele care folosesc suplimente pentru slăbit, pentru a scăpa de kilogramele în plus? Prof. univ. dr. Radu Țincu, expert în toxicologie și medic primar ATI vă dă o veste îngrijorătoare: unele suplimente sunt contaminate cu droguri.

Piața globală a suplimentelor pentru slăbit este estimată la peste 33 de miliarde de dolari în 2025, cu o cerere în creștere în România, unde consumatorii sunt atrași de promisiuni de rezultate rapide.

Dr. Radu Țincu a avertizat că aceste produse, comercializate de multe ori ca fiind „naturale” sau „sigure”, pot ascunde substanțe interzise, inclusiv droguri, care nu sunt menționate pe etichet. Aceste contaminări sunt mai frecvente în suplimentele provenite din Asia, dar pot apărea și în alte regiuni, datorită reglementărilor.

Profesorul spune că nu există medicament care ne face să slăbim peste noapte

„Nu vorbim doar de ceaiuri, vorbim și de suplimente care produc slăbirea. Sigur că trebuie să plecăm de la o realitate: nu există nu există niciun medicament care să ne facă să slăbim peste noapte.

Iar dacă se întâmplă acest lucru, cum vorbiți de cele injectabile, trebuie să fim foarte atenți, pentru că după oprirea tratamentului, neexistând nicio modificare a stilului de viață, o să revenim la greutatea inițială”, a explicat dr. Țincu la o conferință dedicată sănătății și longevității.

Suplimente contaminate cu droguri

Potrivit specialistului, există unele suplimente pentru slăbit care pot fi contaminate cu amfetamine și metamfatamine, ce prezintă un pericol major pentru sănătate.

Acestea doar creează iluzia unei slăbiri rapide, în realitate însă, pot duce la complicații severe. Dr. Țincu a subliniat că a avut pacienți care au dezvoltat hepatite „acute, fulminante” după ce au consumat suplimente din zona asiatică care erau contaminate.

Cea mai gravă complicație este dependența de substanțele psihoactive

Specialistul avertizează că aceste substanțe pot să modifice comportamentul alimentar și, cel mai grav, pot crea dependență de substanța psihoactivă.

Pentru că pacientul nu știe că în interiorul suplimentului respectiv există această substanță, mai spune dr. Țincu, au suferit de reacții adverse. E vorba de crize convulsive, aritmii cardiace, pusee hipertensive „sau dureri precordiale, asemănătoare unui infarct miocardic”.