Un general american avertizează: În Afganistan se poate declanșa războiul civil după retragerea trupelor străine

Afganistanul riscă să alunece într-un război civil după retragerea ultimelor trupe străine, avertizează generalul american Scott Miller, comandantul misiunii conduse de SUA în Afganistan.

Generalul Scott Miller a declarat marți că Afganistanul ar putea întâmpina „vremuri foarte dificile” dacă conducătorii săi nu se vor putea uni după retragerea trupelor străine. Avertismentul comandantului misiunii conduse de SUA în Afganistan vine la doar câteva zile după ce ONU a atras atenția asupra situației din țară, pe măsură ce talibanii cuceresc tot mai multe districte.

„Situația de securitate nu este bună în momentul de față”, a declarat gen. Miller într-o rară conferință de presă, potrivit BBC.

„Războiul civil este cu siguranță o cale care se întrevede dacă lucrurile continuă în direcția în care se desfășoară acum. Întreaga lume ar trebui să fie îngrijorată”, a adăugat el.

Miller îi acuză pe talibani că nu reduc violențele, așa cum s-au înțeles în cadrul acordului cu SUA.

Talibanii afirmă că au cucerit în ultima perioadă peste 100 de districte din Afganistan, lucru pe care experții îl asociază cu lipsa sprijinului aerian al Statelor Unite pentru forțele afgane.

Dar gen. Miller nu exclude atacuri aeriene SUA împotriva talibanilor.

„Aș vrea să nu mai văd atacuri aeriene, dar ca să ajungem acolo trebuie oprită violența”, le-a spus el reporterilor.

Trupele coaliției militare conduse de Statele Unite i-au îndepărtat pe talibani de la putere în Afganistan în octombrie 2001, după atacul de pe 11 septembrie. Gruparea îi adăpostea pe Osama bin Laden și alți lideri al-Qaeda.

Președintele Joe Biden a declarat că retragerea din Afganistan este justificată, atâta vreme SUA s-a asigurat că țara nu va deveni din nou bază de unde jihadiștii să plănuiască atacuri asupra Occidentului.

Președintele afgan Ashraf Ghani insistă că forțele de securitate guvernamentale sunt capabile să-i țină la distanță pe insurgenți, dar mulți cred că retragerea trupelor străine riscă să arunce țara din nou în mâna talibanilor.

Joe Biden a anunțat că SUA va continua să sprijine Afganistanul după retragerea trupelor, dar nu „militar”.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...