Un investitor și-a vândut pachetul de acțiuni la Wizz Air din cauza încălcării drepturilor angajaților

Un fond de pensii din Danemarca a anunţat luni că şi-a vândut pachetul său de acţiuni, în valoare de trei milioane de dolari, la compania aeriană low-cost Wizz Air, după eşecul discuţiilor cu privire la preocuparea investitorilor vis a vis de încălcarea drepturilor angajaţilor companiei aeriene.

Fondul AkademikerPension, care gestionează active în valoare de 23 de miliarde de dolari, face parte din grupul de 14 investitori care în luna decembrie a cerut Wizz Air să permită angajaţilor săi să înfiinţeze şi să se alăture sindicatelor, pe fondul îngrijorărilor că operatorul aerian descurajează în mod „activ” această practică şi le încalcă drepturile salariaţilor, informează Bloomberg, citat de Agerpres.





Grupul de investitori susţine că, deşi dreptul de a se alătura unui sindicat este inclus în mai multe convenţii şi legi regionale şi globale, analizele sale arată că în cadrul Wizz Air există o tendinţă de a bloca intenţia angajaţilor de a se alătura unui sindicat. Investitorii menţionează nu mai puţin de şase exemple, începând din 2014, când un tribunal din România a amendat Wizz Air pentru că 19 angajaţi au fost concediaţi la scurt timp după ce au înfiinţat un sindicat. Mai recent, investitorii citează un interviu acordat în luna iunie 2020 de directorul general Jozsef Varadi, în care acesta spunea că Wizz Air „exclude sindicatele pretutindeni” deoarece acestea „omoară afacerile”.

AkademikerPension a informat luni că, după o întâlnire cu echipa managerială de la Wizz Air, nu a văzut niciun semn că practicile companiei aeriene se vor modifica aşa că a decis să îşi vândă participaţia, în valoare de peste trei milioane de euro. Comparativ, valoarea de piaţă a Wizz Air este în prezent de aproximativ şase milioane de dolari.

Wizz Air vrea să facă o mie de angajări noi

„Comportamentul echipei manageriale intră în conflict cu drepturile angajaţilor. Riscul de a fi legat de o companie care încalcă în mod frecvent politica noastră de investiţii responsabile este mult prea mare”, a declarat directorul general de la fondul de pensii danez AkademikerPension, Jens Munch Holst.

În replică, Wizz Air susţine că discută deschis cu angajaţii săi via People Council, care oferă angajaţilor un forum prin care pot să discute subiecte importante cu echipa managerială. De asemenea, compania aeriană subliniază că în lunile următoare intenţionează să angajeze peste 1.000 de salariaţi şi că a restabilit salariile personalului navigant la nivelul la car erau înaintea pandemiei.

Wizz Air operează o flotă de 145 de aeronave Airbus A320 şi A321. Compania a înregistrat 10,2 de milioane de pasageri în anul financiar F21, care s-a încheiat pe 31 martie 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...