Un „moment de nebunie”: Pornografie în Parlamentul britanic

Publicat: 01 mai 2022, 16:00, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Un „moment de nebunie”: Pornografie în Parlamentul britanic
politie uk marea britanie

Deputatul conservator britanic Neil Parish şi-a anunţat demisia, mărturisind că  a urmărit conţinuturi pornografice în Camera Comunelor, după cum a fost acuzat de alţi parlamentari, relatează AFP.

Căutam tractoare”, a declarat pentru BBC deputatul de 65 de ani, fost fermier. „Am intrat pe un alt site care avea un nume similar şi am privit un moment, ceea ce nu ar fi trebuit să fac”, a încercat el să se explice.

Însă vina mea, marea mea vină, este că am revenit a doua oară pe acest site şi acest lucru a fost deliberat”, a mărturisit el cu ochii în lacrimi, evocând un „moment de nebunie”. 
Într-un interviu publicat de Daily Telegraph, el a sugerat că poate a deschis site-ul „din greşeală”.

S-a autodenunţat

Susţinem decizia lui Neil Parish de a renunţa la funcţia de membru al Parlamentului”, a afirmat un purtător de cuvânt al conservatorilor din circumscripţia Tiverton şi Honiton, unde Parish a fost ales în 2019. Anunţul demisiei sale intervine după o anchetă a fost deschisă miercuri de Partidul Conservator al lui Boris Johnson privind acest incident.

Numele deputatului nu a fost prezentat, dar Parish s-a autodenunţat comisiei parlamentare încărcinate cu chestiuni de conduită, au anunţat vineri conservatorii, care l-au suspendat din grupul lor parlamentar pe durata anchetei.

Alesul britanic a anunţat atunci că doreşte „să continue să-şi exercite funcţia în timp ce investigaţiile sunt în curs”.

Numeroşi deputaţi au insistat însă ca el să demisioneze înainte de încheierea anchetei dacă acuzaţiile care i se aduc sunt adevărate.