Un nou director în board-ul celei mai mari bănci românești

Publicat: 10 mai 2025, 18:48, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ECONOMIE , ? cititori
Un nou director în board-ul celei mai mari bănci românești
Foto: Facebook

Banca Transilvania a anunțat că are un nou director la una dintre marile sale divizii: BT Broker de Asigurare. La conducerea acesteia a fost numit un om care se poate lăuda cu o experiență de un sfert de veac în domeniu.

Valentin Coroiu este numele noului director general care urmează să transforme BT Broker, divizia de asigurări de la Banca Transilvania. Sub conducerea sa, compania ar urma să îmbrace o haină nouă. Divizia le va asigura clienților din țara noastră serviciile unui broker universal, de la asigurări RCA la cele mai complexe polițe. Ofertele se vor adresa atât persoanele fizice, cât și celor juridice.

Sunt mai mult decât onorat să coordonez BT Broker de Asigurare, pentru care avem planuri mari, așa încât să devină unul dintre cei mai mari brokeri de pe piața de asigurări. Ne propunem un nou model de business care, prin ofertă diversificată, digitalizare și excelență în colaborarea cu clienții, va transforma BT Broker dintr-un intermediar specializat în asigurările auto într-un broker universal, cu abordare personalizată atât pentru persoanele fizice, cât și pentru companii”, a declarat Valentin Coroiu, noul director general al BT Broker de Asigurare.

Valentin Coroiu a fost vicepreședinte al Directoratului UNIQA Asigurări, dar și președinte al aceleiași companii. De asemenea, a avut funcția de președinte al Directoratului UNIQA Asigurări de Viață și director național de vânzări, respectiv director și director adjunct al Sucursalei UNIQA Cluj.

În prezent, BT Broker de Asigurare este în top 10 companii de brokeraj în asigurări, cu un volum de prime brute intermediate de peste 500 milioane de lei, în 2024. Este fosta companie Idea::Broker de Asigurare, achiziționată de Banca Transilvania în 2021 și care a trecut prin rebranding în 2024.

Profitul net al BT Broker de Asigurare a crescut de aproape cinci ori în 2024, comparativ cu 2023, ajungând la 52 milioane de lei, de la 8,4 milioane de lei. În plus, asiguratorul a susținut peste 42.000 de clienți prin intermediere în asigurări în anul 2024.