Un nou vot pe bugetul Capitalei, după trei încercări eșuate. Ce au decis consilierii PSD și PNL

Publicat: 22 mart. 2024, 08:45, de Cezar Andrei, în POLITICĂ , ? cititori
Un nou vot pe bugetul Capitalei, după trei încercări eșuate. Ce au decis consilierii PSD și PNL
Un nou vot pe bugetul Capitalei

Vineri are loc o nouă ședință a Consiliului General al Municipiului București în care se va dezbate, din nou, bugetul Capitalei pentru anul 2024. Până acum, bugetul a fost respins de trei ori.

Se pare că a patra oară va fi însă cu noroc. Consilierii generali ai PSD și PNL au convocat această ședință extraordinară pentru ora 10:00, iar conform declarațiilor făcute de liderii formațiunilor, bugetul Capitalei ar urma să fie aprobat de această dată.

Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu (PNL) a precizat că bugetul Primăriei Municipiului Bucureşti va fi votat vineri.

”În acea şedinţă de vineri, care are un singur punct pe ordinea de zi, votarea bugetului municipiului Bucureşti, vom veni cu un amendament comun. La momentul adoptării amendamentului vom adopta şi bugetul”, a declarat, miercuri, Bujduveanu, potrivit Agerpres.

Gabriela Firea, președinta PSD București, a precizat că în Consiliul Genreal al Municipiului București s-a constituit o nouă majoritate, care va vota bugetul în ședința de vineri.

”Am găsit împreună soluţiile şi vom colabora pentru a reda oraşul bucureştenilor. Pentru ca marile proiecte ale oraşului să prindă contur este nevoie şi de o bună colaborare cu Guvernul şi Parlamentul. Primul pas pentru această nouă alianţă şi la nivel de Bucureşti este votarea bugetului Capitalei, în şedinţa de mâine a CGMB, cu amendamentele consilierilor municipali ai PSD şi PNL, care au şi convocat şedinţa, fiind constituiţi într-o nouă majoritate”, a transmis Firea, într-o postare pe Facebook.

Primarul general, Nicușor Dan, a vorbit și el recent despre posibilitatea ca în ședința de vineri să fie adoptat bugetul Capitalei.

”Am avut o discuţie azi dimineaţă cu liderii consilierilor PNL şi PSD, ca să ne armonizăm pe această şedinţă din 22 martie. Ei mi-au spus ce au de gând să facă şi care e modificarea la buget pe care vor să o propună. Sunt în contact cu Direcţia Economică din Primărie, ca lucrurile să se întâmple, iar pe 22 martie, după cum au spus ei, o să avem un buget, în sfârşit”, a precizat edilul, pentru Digi24.ro.

Citește și: ”Nicușor, dormi?” Locurile de joacă din Parcul Herăstrău, un adevărat pericol pentru copii: tobogane rupte, leagăne ruginite care stau să cadă și cratere în covorul de protecție

Totodată, edilul a declarat nu vor fi diminuaţi banii alocaţi pentru investiţii prin amendamentul susţinut de PSD şi PNL. În acest sens, a precizat că Municipalitatea urmează să mai primească 700 de milioane de lei din fonduri europene, bani care nu figurează în prezent în proiectul de buget.