Un pensionar militar foarte bogat conduce pseudo-șantierul naval de stat de la 2 Mai

Publicat: 02 nov. 2023, 07:30, de Cristian Matache, în ACTUALITATE , ? cititori
Un pensionar militar foarte bogat conduce pseudo-șantierul naval de stat de la 2 Mai

Ministerul Economiei deține la malul mării o hală, numită pompos șantier naval, din care scoate un profit anual de câteva zeci de mii de lei. Unitatea are 8 angajați, iar șeful lor e un pensionar militar foarte avut, Doru Jianu.

”S.C. Șantierul Naval 2 Mai S.A. Mangalia are un colectiv dinamic, preocupat de perspectiva de a dezvolta activitățile de producție existente, având capacitatea de a furniza și de a sprijini soluții durabile pentru noi activități de producție, fiind interesați de promovarea de noi colaborări”, se poate citi pe site-ul Șantierului Naval 2 Mai. Aceste vorbe în dulcea limbă de lemn socialistă te ispitesc și îți dau senzația că avem o activitate foarte intensă la malul mării, într-un sector care deține o halcă serioasă în formarea PIB-ului, și anume industria navală.

O hală oarecare care produce țevi banale

Parcurgând un document semnat de către ministrul Economiei, Radu Oprea, putem citi că ”obiectul de activitate al societății Șantierul Naval 2 Mai S.A. constă în activități de servicii suport pentru întreprinderi, precum și debitarea/fabricarea de construcții metalice și părți componente“. Nici vorbă de vapoare, bărci, bărcuțe sau ceva plutitor, așa după cum ne spune numele companiei.

De altfel, rolul acestui pseudo-șantier naval este de a fi parte din joint-ventures pe care statul român l-a realizat cu olandezii de la Damen, la Damen Shipyards, adevăratul șantier naval de la Mangalia. În aceste luni, situația de la acest șantier este una tensionată pentru că olandezii, care dețin 49% din acțiuni, nu vor să se mai ocupe de administrarea societății, invocând angajamente nerespectate de statul român, prezent în acționariat cu 51%, prin hala aceea numită S.C. Șantierul Naval 2 Mai S.A. Mangalia.

În hala respectivă sunt 8 angajați, care realizează venituri anuale de 1-2 milioane de lei, și reușesc profituri de câteva zeci de mii de lei. Singurul client al halei este șantierul naval Damen, care plătește sau nu la timp pentru cele două-trei țevi pe care le primește de la ”2 Mai”.

Jianu cel bogat

Directorul de la 2 Mai este Doru Jianu, un pensionar militar care are o declarație de avere foarte consistentă. Jianu a stat 16 ani la conducerea Șantierului Naval Mangalia (Militar), iar din 2022 a fost numit la Șantierul Naval 2 Mai SA. El deține mai multe case, terenuri, apartamente, sute de mii de lei în conturi, are afaceri în agricultură și încasează bani buni din chirii.

De la ”2 Mai” primește un modest venit de 56.000 de lei anual, adică 4.666 lei pe lună. Această sumă poate fi considerată consistentă în condițiile în care nu există niciun fel de efort pentru căutarea de piețe de desfacere.

Conform unui raport intern, tranzacțiile comerciale care au avut loc în primele 6 luni ale exercițiului financiar 2023 cu societatea afiliată Damen Shipyards Mangalia S.A. sunt prezentate în tabelul de mai jos:

După cum se vede, există un singur client pentru țevile produse și câțiva chiriași. Asta e toată activitatea economică pentru care Jianu încasează 4.666 lei net pe lună, iar un membru CA este remunerat cu 1.459 lei /lună, sumă brută.

Forfota din fruntea societății

Principalele evenimente ce au loc la ”șantierul naval” nu sunt activitățile economice, ci eterna numire din patru în patru luni a echipei provizorii din Consiliul de Administrație. Singurul punct fix este Doru Jianu.

Pe parcursul celor 6 luni ale anului 2023, în cadrul societății au avut loc următoarele evenimente semnificative, conform unui raport intern:

”Prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor societății Șantierul Naval 2 Mai S.A. din data de 27.01.2023 s-au aprobat următoarele:

– Se ia act de demisia D-lui Constantin Dan DOBREA în dată de 09.01.2023

– Alegerea în continuare, în calitatea de administratori provizorii ai Societății

Șantierul Naval 2 Mai S.A., începând cu 04.02.2023 a următoarelor persoane:

  • Doamna Lăcrămioara Daniela NICOARĂ
  • Doamna Emilia-Mirela DAVID
  • Domnul Viorel BELEUZU — numit provizioru în Consiliul de Administrație din 10.01.2023 pe locul vacantat v/ Stabilirea duratei mandatului tuturor administratorilor provizorii, care va fi pe o perioada de 2 luni, începând cu data de 04.02.2023 până pe 04.04.2023, dar nu mai târziu de data desemnării administratorilor în condițiile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, dacă această se va finaliza în interiorul acestui interval.

  • Prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor societății Șantierul Naval 2 Mai S.A., desfășurată în dată de 24.03.2023 s-au stabilit următoarele:

– Se ia act de încetarea mandatului de administrator provizoriu al doamnei

Lăcrămioara Daniela NICOARĂ în dată de 04.04.2023;

– Alegerea în continuare, în calitatea de administratori provizorii ai Societății

Șantierul Naval 2 Mai S.A., începând cu 04.02.2023 a următoarelor persoane:

  • Domnul Viorel BELEUZU
  • Doamna Emilia-Mirela DAVID

 Alegerea în funcția de administrator provizoriu al doamnei Marinela VOIVOZEANU.”

Cine sunt provizorii

Constantin Dan Dobrea, cel plecat la începutul anului din CA, a fost impus de fostul ministru al Economiei, Florin Spătaru. El a fost în 2022 și director interimar la Salrom.

Un culegător de funcții și posturi în diverse companii ale statului este și Viorel Beleuzu. La bază lăcătuș mecanic, Beleuzu este azi director în cadrul Ministerului Economiei, fiind fost consilier al ministrului Spătaru. El este deținătorul unui CV de-a dreptul impresionant, din care aflăm că a pornit de la postura de lăcătuș mecanic și a ajuns la funcții de conducere la Romaero, Avioane Craiova, BTT și Electrica.

Marinela Voivozeanu, lidera femeilor social-democrate din județul Călărași, proaspăt inginer agricol și, de câteva luni, manager la Biblioteca județeană din Călărași, s-a trezit că e numită în conducerea Șantierului Naval 2 Mai, la propunerea aceluiași Florin Spătaru. La scurt timp după aceasta, Marinela Voivozeanu a fost dată afară din PSD, și implicit de la conducerea bibliotecii. I s-a imputat că nu a dus la bun final programul politic asumat în fața femeilor social-democrate din Călărași.