Un român a furat neintenționat o valiză plină cu droguri

Publicat: 10 mart. 2023, 14:01, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Un român a furat neintenționat o valiză plină cu droguri

Un român care venea din străinătate, a furat o valiză. Ce nu știa, însă bărbatul era că în valiză se aflau nu mai puțin de 11 kilograme de droguri.

Tânărul s-a întors în țară cu microbuzul. În momentul în care acesta a vrut să coboare la Piatra Neamț, acesta a văzut o valiză nerevindecată pe care a decis să și-o înșușeze.

Când a ajuns acasă și a desfăcut bagajul, acesta a avut parte de o adevărată surpriză. În bagaj se aflau droguri. Măsurarea ulterioară a certificat o greutate totală de 11 kilograme. S-a speriat şi a alertat autorităţile, considerând că, pentru a nu avea necazuri foarte mari, acesta este cel mai bun lucru pe care îl poate face.

Atunci a fost momentul când procurorii şi poliţiştii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Neamţ au intrat pe fir. Cercetările s-au concretizat prin identificarea a doi suspecţi, un cetăţean străin şi un complice român, care au fost arestaţi.

„Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: Y.A. (…) şi B.C.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc, deţinere fără drept de droguri de risc şi mare risc, în vederea consumului propriu şi introducere în ţară de droguri de risc“, se arată în hotărârea Tribunalului Neamţ, din data de 23 februarie 2023.

Valiza avea atașat un număr de telefon, pe care destinatarul a decis să-l apeleze. Cetățeanul străin a răspuns, iar cei doi au decis să se deplaseze în oraşul din Neamţ. La remiterea coletului, proprietarul i-a promis o sumă de bani.

A cerut ca întâlnirea să fie într-un loc puțin circulat, dar acest lucru nu a fost agreat de către nemțean la recomandarea procurorilor DIICOT, din considerente de precauţie convenindu-se o întâlnire în autogară.

După ce coletul a fost preluat, procurorii au intervenit pentru a pune în aplicare acțiunea de flagrant delict și i-au imobilizați pe suspecţi. În valiza respectivă erau mii de comprimate de ecstasy, kilograme de substanţe cu efect halucinogen şi timbre al căror lipici conţinea stupefiante.