Un seif cu peste 20.000 de euro și bijuterii a fost furat dintr-un apartament din Brăila

Un seif în care se aflau peste 20.000 de euro, bijuterii şi documente a fost furat dintr-un apartament din municipiul Brăila, iar poliţiştii desfăşoară acţiuni pentru identificarea şi prinderea hoţilor.

Potrivit informaţiilor transmise joi de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, în noaptea de 19 martie, la ora 23,50, poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că dintr-o locuinţă de pe raza municipiului Brăila ar fi fost sustras un seif.

„Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi din primele cercetări au stabilit faptul că, în seara de 19 martie, persoane necunoscute ar fi sustras un seif cu suma de 20.700 de euro, bijuterii şi acte personale din locuinţa unui bărbat în vârstă de 47 de ani, din Brăila”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Brăila.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...

Un membru CA la societățile Primăriei Galați câștigă anual până la...

Dezbaterile coaliției guvernamentale pe tema reducerii cheltuielilor din sectorul bugetar readuc în actualitate faptul că aceleași partide, PSD și PNL, au dat undă verde...