Un șofer ar fi intrat intenționat cu mașina într-un grup de persoane, într-o benzinărie din Vrancea

Publicat: 19 oct. 2020, 13:49, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Un șofer ar fi intrat intenționat cu mașina într-un grup de persoane, într-o benzinărie din Vrancea
Poliția Română - mașini

Un șofer ar fi intrat intenționat cu mașina într-un grup de persoane cu care a avut un conflict, anunță Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea. Incidentul a avut loc într-o benzinărie din orașul Panciu, în urma unui scandal care a izbucnit între trei persoane. Trei bărbați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

Potrivit IPJ Vrancea, sâmbătă, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Panciu au fost sesizați cu privire la faptul că într-o stație de carburant din localitate trei bărbați au un conflict, fiind solicitată ambulanța. Anchetatorii au stabilit că în urma unui conflict spontan doi bărbați de 29 de ani și de 48 de ani precum și un tânăr de 16 ani, s-ar fi lovit reciproc. Ulterior, bărbatul de 48 de ani, s-ar fi urcat la volanul unei autoutilitare și ar fi încercat să lovească un grup de persoane, provocând leziuni corporale tânărului de 16 ani, implicat în conflict.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru de lovirea sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, față de cei trei bărbați fiind luată în cursul aceieași zile măsura reținerii pe o durată de 24 ore.

Totodată, polițiștii au identificat un bărbat, de 22 de ani, bănuit că ar fi aruncat cu un obiect asupra unui autoturism.

De asemenea, pe parcursul cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul de 48 de ani a condus autoutilitara având o concentrație de 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, cei trei au fost prezentați în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vrancea cu propunere de arestare preventivă, propunere care a fost admisă, fiind emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile.

Cei în cauză au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.