Un tânăr din Mitoc, Botoșani, ascundea o armă cu lunetă în coșul de gunoi

O armă cu lunetă, deţinută ilegal de un bărbat din comuna botoşăneană Mitoc, a fost găsită de poliţişti îngropată într-o zonă de depozitare a gunoiului.

„La data de 8 mai, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr.9 Vlăsineşti au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară, la o persoană bănuită de comiterea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, din comuna Mitoc. În cadrul activităţilor desfăşurate, a fost identificată şi ridicată în vederea continuării cercetărilor o armă tip puşcă, cu lunetă, care face parte din categoria armelor neletale, supuse autorizării”, se arată într-un comunicat transmis luni de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani.

Sursa citată precizează că suspectul, un tânăr de 20 de ani, a îngropat arma într-o zonă de depozitare a gunoiului din extravilanul comunei, unde a fost identificată de poliţişti.

Tânărul nu era autorizat pentru a deţine o astfel de armă şi nici nu avea documente de provenienţă.

„Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, urmând ca în funcţie de rezultatele acestora să fie dispuse măsuri legale”, se mai menţionează în comunicat.

La acţiune au participat poliţişti din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, Poliţiei Oraşului Săveni şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...

PREMIERĂ: Armata României intră în grevă!

Într-un act fără precedent în istoria Armatei României, Comitetul de Acțiune pentru Desclavagizarea Armatei României a emis o notificare oficială, prin care anunță declanșarea...