Un val de aer rece se îndreaptă către România

Publicat: 04 ian. 2024, 16:15, de Oana Dințică, în ACTUALITATE , ? cititori
Un val de aer rece se îndreaptă către România

Valul de aer rece care se îndreaptă către România a făcut dezastru în mai multe țări din Europa, precum Franța și Germania, iar în Suedia temperaturile nu au mai fost atât de scăzute de 25 de ani. 

Ministerul Român de Externe a transmis mai multe avertizări de călătorie pentru Germania și Franța, unde este în vigoare un cod roșu de inundații, la fel și pentru Suedia, unde există un cod portocaliu de vânt și ninsori. Conform ANM, după data de 8 ianuarie în țara noastră temperaturile vor fi scăzute, iar în anumite zone ale țării vom avea până la –15 grade Celsius. Valul de aer polar responsabil pentru temperaturile scăzute se îndreaptă către România din Peninsula Scandinavă și Rusia. 

În Europa, oamenii au fost evacuați de autorități din cauza inundațiilor 

În nordul Franței este pentru a doua oară când oamenii sunt evacuați cu bărcile pneumatice din cauza râurilor ieșite din matcă. Situația este critică și pentru Germania, unde râul Hunte din Oldenburg este aproape de a depăși nivelul critic. Din această cauză, autoritățile au ridicat diguri înalte pentru a proteja locuitorii. 

Marea Britanie se confruntă cu o situație extremă din cauza furtunii Henk 

Nu doar Europa se confruntă cu fenomene meteorologice severe. În Marea Britanie, furtuna Henk a adus ploi severe care au provocat inundații. Peste 300 de alerte de inundații au fost emise, iar în Țara Galilor și Anglia mii de case au rămas fără energie electrică. Pe lângă toate acestea, traficul aerian a avut și el de suferit din cauza întârzierilor pe aeroportul Heathrow din Londra.  

În Scandinavia, temperaturile au scăzut până la –40 de grade în nord, pentru două zile la rând. Acest lucru a închis școlile și autoritățile au îndemnat oamenii să evite călătoriile. Și în Moscova au fost înregistrate temperaturi de –30 de grade, iar oficialii au emis un avertisment de cod portocaliu pentru anumite zone.