Unde a fost DESCOPERIT un mare laborator de cocaină

„Acesta este cel mai mare laborator de cocaină descoperit vreodată în Olanda. Era o producţie enormă”. Astfel s-a exprimat un purtător de cuvânt al poliției olandeze.

De altfel, poliția olandeză a făcut printr-un comunicat anunțul descoperirii acestui cel mai mare laborator de droguri. Laboratorul a fost  descoperit într-un grajd de cai reamenajat în oraşul Nijeveen, în apropiere de graniţa cu Germania și producea în jur de 200 de kilograme de cocaină pe zi, potrivit DPA.

Laboratorul în cauză era o „spălătorie de droguri”, în care cocaina era „spălată” de pe haine, potrivit poliţiei. Pentru contrabanda cu droguri, acestea sunt dizolvate într-o soluţie care este apoi îmbibată în ţesături înainte de a fi exportate. Cocaina este apoi „spălată” de pe material cu ajutorul unor chimicale speciale la sosirea în laborator, unde substanţa este apoi pregătită pentru vânzare.

Mii de litri de substanțe

Poliţia a estimat că valoarea producţiei zilnice se ridica în jurul sumei de 4,5 milioane de euro (5,3 milioane de dolari). 17 persoane au fost arestate, dintre care 13 erau columbieni. Circa 100 de kilograme de droguri, precum şi mii de litri de substanţe chimice, au fost confiscate.

În timpul altor două raiduri la depozite în oraşele Apeldoorn şi Elshout, poliţia a descoperit 120.000 de kilograme de haine, conform agerpres.to. Care fuseseră folosite pentru transportul cocainei.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Crește numărul de șefi în instituțiile publice: Boloș a dat undă...

Recent, ministrul Marcel Boloș a anunțat o decizie controversată referitoare la creșterea numărului de posturi de conducere în instituțiile publice de la 8% la...

Robert Negoiță și-a lansat, în cârje, candidatura pentru un nou...

Robert Negoiță, edilul de la Primăria Sectorului 3, și-a lansat, joi seara candidatura pentru un nou mandat, în cârje. Robert Negoiță le-a declarat ziariștilor că...