Urşii agresivi ar putea fi tranchilizaţi şi relocaţi sau împuşcaţi de jandarmi şi vânători

Numărul alertelor raportate la 112 cu privire la atacurile urşilor a ajuns să fie, în iunie, de 30-40 pe zi, iar problema ia amploare fapt pentru care trebuie să elaborăm cadrul legal pentru intervenţii imediate, a scris, pe Facebook, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.

„Ieri după-amiază (luni, 21 iunie 2021, n.r.) am avut o şedinţă cu primarii, reprezentanţii asociaţiilor de vânătoare şi asociaţiilor fermierilor din judeţul Harghita despre ordonanţa care ar permite intervenţia imediată în situaţiile de urgenţă cauzate de urşi. În cadrul întâlnirii am prezentat celor prezenţi cele mai importante puncte din proiectul de ordonanţă la care lucrăm, conform căruia în funcţie de gravitatea situaţiei, urşii agresivi care atacă pe teritoriul localităţilor să poată fi tranchilizaţi şi relocaţi sau împuşcaţi de o echipă formată de jandarmi şi vânători, în 24 ore după ce se semnalează prezenţa ursului. Am oferi primăriilor posibilitatea de a semna un contract cu asociaţiile de vânătoare în vederea rezolvării atacurilor urşilor prin intervenţie imediată. De asemenea în zonele de tampon ale localităţilor am oferi posibilitatea de prevenire prin alungarea, tranchilizarea şi relocare sau împuşcarea urşilor agresivi”, menţionează ministrul.

Conform oficialului, pe baza datelor din luna iunie, sunt înregistrate chiar şi 30-40 de alerte pe zi la 112 din cauza atacurilor urşilor.

„Aproape că nu trece zi fără să auzim de victime omeneşti. Problema a luat amploare, iar ministerul trebuie să elaboreze cadrul legal pentru intervenţii imediate. Din fericire, sunt din ce în ce mai mulţi cei care conştientizează gravitatea situaţiei, atât la nivel parlamentar, cât şi la nivelul Guvernului. În următoarele zile vom continua discuţiile pe acest subiect”, a punctat Tanczos.

Numărul urșilor a crescut

Ministrul Mediului a declarat, luni, că propunerea legislativă privind intervenţia imediată în cazul urşilor care vin în zonele locuite va fi discutată în coaliţia de guvernare şi a punctat că obligaţia ministerului este să apere cetăţenii. Acesta a arătat că oamenii din judeţele unde se înregistrează atacuri ale urşilor sunt „sub teroare”, iar fenomenul devine din ce în ce mai periculos.

Tanczos a vorbit şi de faptul că numărul urşilor a crescut constant, după 2016, cu 7-8 procente în fiecare an.

În ultimele zile, două persoane au fost atacate de urs în Harghita şi se află internate în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, prezenţa acestor animale fiind semnalate aproape zilnic în unele localităţi ale judeţului.

Jandarmii şi poliţiştii harghiteni au fost solicitaţi, în minivacanţa de Rusalii, de 18 ori pentru alungarea urşilor a căror prezenţă a fost semnalată în Băile Tuşnad, Miercurea Ciuc, Voşlăbeni, Sicasău şi Izvoru Mureşului, o ursoaică cu trei pui intrând inclusiv în garajul primarului din Băile Tuşnad, unde a produs stricăciuni.

Conform Biroului de Presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita, cele 18 apeluri la numărul de urgenţă 112 au fost înregistrate de sâmbătă până marţi, cele mai multe semnalând prezenţa urşilor în Băile Tuşnad. 

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Fii isteț! Vinde-ți casa fără să fii amendat!

În contextul unui mediu imobiliar în continuă schimbare, proprietarii de case se confruntă adesea cu dilema de a stabili prețul corect pentru vânzarea proprietății...
dorinel-umbrarescu-antreprenor-bacau-autostrada-a-7

UMB dă în folosință tronsonul Buzău – Focșani în acest an...

Sub îndrumarea omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, Grupul UMB se află în etapa finală a lucrărilor la tronsonul Buzău-Focșani al Autostrăzii A7, în lungime...