Utilajele lui Umbrărescu, implicate în excavări ilegale. Au fost lăsați fără material de umplutură pentru construirea autostrăzii A7

Publicat: 21 dec. 2022, 09:12, de Vlad Stefan Orjan, în ACTUALITATE , ? cititori
Utilajele lui Umbrărescu, implicate în excavări ilegale. Au fost lăsați fără material de umplutură pentru construirea autostrăzii A7

Firma ce se ocupă de construcția Autostrăzii A7 a fost lăsată fără material de umplutură, după ce Garda de Mediu a descoperit excavări ilegale. Mai multe camioane au fost întoarse din drum, iar proprietarul terenului a fost sancționat cu o amendă de 50.000 de lei.

Au avut ample controale în județul Vrancea. O echipă formată din comisari ai Comisariatului Judeţean Vrancea al Gărzii Naţionale de Mediu, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vrancea şi SGA Vrancea, ar fi surprins două excavatoare şi un număr de 12 autobasculante, unele deja încărcate și altele în așteptare, aparţinând societății comerciale ale omului de afaceri Dorinel Umbrărescu.

S-a desfăşurat o operaţiune de identificare şi stopare a unor activităţi ilegale de excavare de material de umplutură (pământ amestecat cu bolovăniş) de pe teritoriul administrativ al comunei Garoafa, teren situat în extravilanul satului Ciuslea”, a declarat comisarul-șef Aurel Cristian, de la Garda de Mediu Vrancea.

Au fost interzise lucrările de excavare

„Pe terenul în cauză au fost identificate două gropi cu o suprafaţă de aproximativ 5000 mp, proprietarul terenului fiind o societate comercială vrânceană. Aceasta a fost sancţionată contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, cu amendă de 50.000 lei. Au fost dispuse măsuri de interzicere a lucrărilor de excavare, de desfiinţare a lucrărilor şi aducerea terenului la starea iniţială”, a precizat comisarul șef Aurel Cristian.

Lucrările la autostrada A7 au avansat considerabil

Lucrările la autostrada A7 au avansat considerabil pe lotul 4 Buzău – Focșani. Firmele lui Umbrărescu au început să lucreze în ultimele zile din septembrie, iar în aproximativ o lună au căpătat un avans considerabil.

Lucrările au început în data de 28 septembrie, iar Umbrărescu are la dispoziție 20 de luni pentru finalizarea tronsonului 4.

Cele patru tronsoane ale Autostrăzii Buzău-Focșani (Secțiune a A7) vor avea o lungime însumată de 8.44 km și vor realiza efectiv prima legătură rutieră de mare viteză dintre Muntenia și Moldova.

Grindeanu a lăudat seriozitatea constructorului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a lăudat din nou seriozitatea constructorului băcăuan, cu ocazia semnării contractului pentru un lot din A1 Lugoj – Deva.

Firmele „regelui asfaltului” au ajuns, cu această ocazie, la contracte în valoare de 9 miliarde lei cu CNAIR.

„Seriozitatea companiei cred că e arhicunoscută în România. Când vin și participă la licitații, își calculează foarte bine resursele umane, logistice. Toate contractele pe care le avem cu UMB se desfășoară impecabil. Este cel mai important al CNAIR având în vedere numărul contractelor. Toate se desfășoară ca la carte“, a declarat Sorin Grindeanu.

Asociația Pro Infrastructură a susținut că firmele lui Umbrărescu nu vor putea face față

Compania condusă de Dorinel Umbrărescu a depus oferte și pentru celelalte șase loturi ale secțiunii Focșani-Bacău și Pașcani. Însă după ce a ofertat și pe celelalte loturi ale Autostrăzii A7, Asociația Pro Infrastructură a susținut că firmele lui Umbrărescu nu vor putea face față volumului mult prea mare de muncă, dar iată că „regele asfaltului” uimește din nou și avansează într-un ritm accelerat.