Va fi deschis: Misteriosul sarcofag de plumb din Catedrala Notre Dame (VIDEO)

Publicat: 17 apr. 2022, 22:30, de Eliza Popa, în Internațional
Va fi deschis: Misteriosul sarcofag de plumb din Catedrala Notre Dame (VIDEO)

Un sarcofag de plumb descoperit recent în catedrala Notre-Dame din Paris va fi deschis în curând la Institutul medico-legal din Toulouse (sud-vest), urmând să-şi dezvăluie secretele ”cu respectarea” legislaţiei privind rămăşiţele umane, după cum au anunţat joi responsabilii săpăturilor arheologice, menționați de AFP.

Sarcofagul antropomorf, datând cu aproximaţie din secolul al XIV-lea, a fost scos la iveală în luna martie, cu prilejul săpăturilor arheologice prealabile lucrărilor de reconstrucţie a fleşei catedralei, distrusă parţial de incendiul din aprilie 2019.

Îngropat la 20 de metri sub pământ, în partea vestică a transeptului, a fost descoperit într-o stare bună de conservare. Cu ajutorul unei camere endoscopice, a fost explorat pentru prima dată interiorul sarcofagului, fără să fie deschis: partea superioară a scheletului defunctului, resturi de vegetaţie pe cap, poate fragmente de păr, materiale textile precum şi un obiect care nu a fost încă identificat.

A fost depus într-un loc securizat

Extras zilele trecute din catedrală, sarcofagul a fost depus într-un loc securizat aşteptând să fie trimis ”foarte curând” la Institutul medico-legal din Toulouse, a precizat INRAP (Institutul naţional de cercetări arheologice preventive) cu prilejul unei conferinţe de presă.

Medici legişti şi cercetători vor fi prezenţi la deschiderea sarcofagului pentru a studia osemintele persoanei defuncte, precum şi alte obiecte în scopul identificării sexului şi a stării de sănătate a acesteia şi totodată ‘‘îmbunătăţirea”, prin datarea cu carbon 14, a unei cronologii încă incerte, a precizat Christophe Besnier, responsabil ştiinţific al săpăturilor.

Sarcofagul se afla dedesubtul unor terasamente care conţineau mobilier din secolul al XIV-lea… dacă se dovedeşte că este vorba chiar de un sarcofag din Evul Mediu, avem de-a face cu o practică de înhumare extrem de rară”, a comentat el.

Studiile vor putea totodată să ofere informaţii despre rangul defunctului, care aparţinea apriori unei elite ecleziastice sau laice.

Un corp uman nu este un obiect arheologic

Dar ”un corp uman nu este un obiect arheologic’‘, a subliniat Dominique Garcia, preşedinte al INRAP. ”Întrucât este vorba despre rămăşiţe umane, se aplică codul civil, iar arheologii le vor studia ca atare”.

Echipa de la Institutul medico-legal din Toulouse a studiat mormântul lui Louise de Quengo, o aristocrată bretonă moartă în 1656, ale cărei rămăşiţe, într-o stare remarcabilă de conservare, au fost descoperite cu prilejul unor săpături la Mănăstirea iacobină din Rennes, a amintit el.

După efectuarea analizei, sarcofagul va fi restituit ”nu ca obiect arheologic, ci ca un bun antropologic”. Care va fi ultima sa casă? Ipoteza unei reînhumări la Notre-Dame este în studiu, potrivit INRAP.
Louise de Quengo a fost înhumată în 2015 în cimitirul Tonquédec, o comună din departamentul Cotes-d’Armor.