Vaccinare anti-COVID la liber în Bulgaria?

Autorităţile din Bulgaria vor să accelereze vaccinarea anti-COVID, în condiţiile în care ţara are ritmul cel mai slab de imunizare din Uniunea Europeană.

Oricine cetățean bulgar care dorește să fie imunizat va putea să o facă – este intenţia autorităţilor, după ce au constatat o mare reticenţă la vaccinare în rândul populaţiei.

Peste 70% dintre profesori şi angajaţii din domenii esenţiale, care aveau prioritate la imunizare, nu s-au prezentat la programări, potrivit datelor oficiale.

Bulgaria a administrat doar cu puţin peste 90 de mii de doze

Potrivit presei bulgare, la o populaţie de 7 milioane de persoane, Bulgaria a administrat doar cu puţin peste 90 de mii de doze până acum. Doar 10% dintre bulgari spun că s-ar imuniza de îndată. Peste 50% nu vor să se vaccineze deloc, iar aproximativ o treime ar vrea să mai aştepte puţin, arată un sondaj Apha Research.

Premierul Boiko Borissov spune că medicii trebuie să poată vaccina pe oricine doreşte, pentru a nu exista întârzieri şi cel puţin 10 mii de persoane să fie imunizate pe zi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

După ce a „încasat” 13 ani de închisoare, celebrul Mihail Boldea...

Mihail Boldea a redevenit avocat. Vă aduceți aminte, desigur, de Mihail Boldea, fostul deputat PDL urmărit internațional după ce a fugit din țară, pe...

India va depăși China la numărul de locuitori, în acest an

India ar putea fi țara cea mai populată din lume până la mijlocul acestui an, depășind China cu aproape trei milioane de locuitori, potrivit...