Vaccinul antigripal, gratuit sau compensat, eliberat în farmacii, cu rețetă electronică

Publicat: 20 sept. 2023, 22:30, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Vaccinul antigripal, gratuit sau compensat, eliberat în farmacii, cu rețetă electronică

Începând din octombrie, vaccinul antigripal este eliberat în farmacie, cu prescripție medicală electronică de la medicul de familie sau alt medic cu competență în acest sens.  

Beneficiază de gratuitate persoanele cu vârste până în 18 ani și cele cu vârste peste 65 de ani, precum și persoanele cu unele boli cronice, femeile însărcinate și personalul medical. Bolile cronice vor fi precizate în ordinul de ministru. Pentru celelalte persoane, vaccinul este compensat 50%.

 Dr. Gindrovel Dumitra, coordonator al Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicina Familiei, precizează că ”vaccinul gripal va putea fi procurat de către fiecare pacient în parte de la farmacie, pe baza unei prescripţii emise de către medicul de familie” . Noutatea o reprezintă faptul că  ”această prescripţie este una electronică”, și de aceasta vor beneficia ”doar pacienţii asiguraţi”.


Lanțul de frig

Medicii atrag atenția asupra necesității de a respecta ”lanțul de frig” pentru vaccinul respectiv.

Cu vaccinul procurat din farmacie, persoana respectivă merge la medicul de familie pentru imunizare. El trebuie să aibă grijă să transporte vaccinul într-un recipient cu o baterie înghețată, la o temperatură de 2-8 grade Celsius. Dacă nu ajunge imediat la cabinet pentru imunizare, vaccinul va fi ținut în  frigider.

Persoanele din grupele de risc cu unele boli cronice, care vin lunar la medicul de familie, pot deja să beneficieze de prescripția electronică pentru vaccinul antigripal odată cu prescriția lunară. Celelalte persoane trebuie să își facă programare.

Copiii cu vârste sub 9 ani cărora li se administrează vaccinul pentru prima dată trebuie să primească două doze.

Potrivit dr. Gindrovel Dumitra, ”nu doar medicul de familie va fi capabil să prescrie această reţetă, ci şi orice alt medic care să spunem are această competenţă”.

În acest sens dr. Gindrovel a dat exemplul pacienţilor cu anumite boli respiratorii cronice, boala pulmonară obstructivă cronică, astm bronşic. În cazul acestora,  inclusiv  medicul pneumolog va putea să prescrie reţeta pentru vaccinul gripal…”, tocmai pentru a  simplifica  ”acest parcurs, accesul pacientului la aceste vaccinuri”.
Vaccinul antigripal poate fi procurat și la preț integral din farmacii. În prezent, în farmacii sunt două tipuri de vaccin antigripal.