Un vagon – cisternă plin cu benzină a luat foc din mers, traficul feroviar e blocat între Bușteni și Azuga (foto)

Publicat: 08 iul. 2021, 07:41, de Cezar Amariei, în Orașul meu , ? cititori
Un vagon - cisternă plin cu benzină a luat foc din mers, traficul feroviar e blocat între Bușteni și Azuga (foto)

Un vagon – cisternă încărcat cu 56 tone de benzină a luat foc, joi dimineață, în Prahova. Traficul feroviar este blocat între Bușteni și Azuga.

Incendiul se manifestă cu flacără deschisă la un vagon – cisternă, la ieșire din Bușteni către Azuga.

Vagonul este încărcat cu 56 tone de benzină, acesta a fost decuplat de restul garniturii. Sunt în total 22 vagoane, 18 încărcate cu motorină și 4 cu benzină.

Traficul feroviar între Bușteni și Azuga este blocat.

Linia a fost scoasă de sub tensiune și, potrivit ISU Prahova, în urma verificărilor nu s-au constatat probleme la vagonul afectat.

Incendiul a fost observat de impiegatul din gara Bușteni, garnitura se îndrepta către localitatea Dârste, județul Brașov.