Valeriu Gheorghiţă: Au fost raportate, până luni, 8.912 cazuri de reacții adverse post-imunizare

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea anti-COVID (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă, a declarat că, până luni, au fost raportate 8.912 de cazuri de reacţii adverse post-imunizare, scrie Agerpres.

„La nivel naţional, până la data de 22 martie, au fost raportate în total 8.912 cazuri RAPI – reacţii adverse postvaccinale indezirabile, cu o rată de raportare de circa 3,4 la o mie de doze administrate”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă.

El a indicat că, în perioada 15 martie – 21 martie, au fost raportate 1.497 de reacţii adverse post-vaccinale, 95% din acestea fiind raportate la Agenţia Naţională a Medicamentului, restul la Institutul Naţional de Sănătate Publică.

„Vârsta mediană a persoanelor care au raportat RAPI a fost de 40 de ani şi 64% dintre persoane erau de sex feminin. În ceea ce priveşte totalul persoanelor care au raportat reacţii adverse pe tip de manifestări de RAPI: 81% sunt reacţii adverse de tip durere locală, tumefacţie, erupţie cutanată la locul de administrare, oboseală, febră, frison; 48% dureri musculare sau articulare, 46% cefalee, 16% reacţii digestive. Nu au fost raportate cazuri de şoc anafilactic, nu sunt în momentul de faţă în investigare reacţii severe”, a precizat şeful CNCAV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...

Eveniment: 60 de universităţi din România îşi vor prezenta oferta educaţională...

Un număr de 60 de universităţi cu peste 6.000 de programe de studiu pentru licenţă, masterat şi doctorat îşi vor prezenta oferta educaţională online,...