Vasile Cazan, directorul Filarmonicii din Târgu Mureș, a fost răpus de COVID-19

Pandemia de COVID-19 face victime și printre personalitățile culturale ale țării. De data această a căzut victimă directorul Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş, dirijorul Vasile Cazan.

Acesta avea vârsta de 68 de ani, el fiind internat de mai multe zile la terapie intensivă în urma infectării cu noul coronavirus, cu afecţiuni preexistente.

„A avut întotdeauna un cuvânt bun pentru toată lumea şi într-un mod tipic cetăţenilor mai în vârstă din Târgu Mureş se exprima întotdeauna în limba maternă a persoanei cu care vorbea. Umanitatea sa, iubirea cu care se adresa către toată lumea erau depăşite doar de dragostea sa pentru muzică. A fost un om adevărat. Vasile Cazan a condus Filarmonica de Stat Târgu Mureş mai bine de 20 de ani, dar a fost mult mai mult decât un director, a fost un adevărat mentor care a crescut mai multe generaţii, insuflându-le dragostea pentru muzică. Vom păstra memoria lui pentru totdeauna. Dumnezeu să te odihnească în iubirea sa, domnule director!”, a arătat preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc, pe pagina sa de Facebook.

Dirijorul Vasile Cazan s-a născut la Târgu Mureş în anul 1952, a studiat vioara, viola şi pianul la Târgu Mureş şi a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde a studiat dirijatul coral cu profesorii Dorin Pop şi Florentin Mihăescu, perfecţionându-se ulterior şi cu maestrul Marin Constantin.

A participat la cursuri de perfecţionare pentru dirijat orchestra la New York, cu dirijorul Laszlo Halasz de la Conservatorul Julliard, care a fost asistent al dirijorilor Arturo Toscanini şi Bruno Walter la Metropolitan Opera din New York.

Vasile Cazan era, din anul 1990, dirijorul Corului Mixt al Filarmonicii din Târgu Mureş, iar din 1998 era şi directorul Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Povestea numelui ”Piedone”: Nașul meu a fost Șerban Huidu

Presiuni mari asupra lui Piedone pentru a se retrage. Ce spune...

Cristian Popescu Piedone susține că, în ciuda, amenințărilor și umilințelor la care a fost supus, acesta nu se va retrage din cursă și va...
Piedone dă de pământ cu Nicușor Dan: Ați văzut ceva? Eu n-am văzut nimic

Ce cote de pariuri au candidații pentru Primăria Generală a Capitalei

Alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei au intrat și în atenția caselor de pariuri care deja au început să facă oferte speciale. Datele oferite...