Vasile Dîncu, Ministrul Apărării, pe Facebook: „Vom fi la datorie!”

Publicat: 30 nov. 2021, 14:10, de Eliza Popa, în ACTUALITATE , ? cititori
Vasile Dîncu, Ministrul Apărării, pe Facebook: „Vom fi la datorie!”
Vasile Dâncu

Ministrul Apărării, Vasile Dâncu, a transmis astăzi un mesaj cu prilejul Zilei Naționale a României, în care anunță că noul său mandat va avea în vedere continuarea și consolidarea proiectelor deja existente sau aflate în derulate, în paralel, cu implementarea unei politici de management ce are în vedere cea mai importantă sursă a Armatei Române: oamenii.

”1 Decembrie – Ziua Naţională a României reprezintă sărbătoarea de suflet a noastră, a românilor, oriunde ne-am afla. La 1 decembrie 1918, după unirea Basarabiei şi a Bucovinei, venea rândul Transilvaniei să se alăture României-mamă, împlinindu-se, astfel, în mod atât de strălucit, idealul de libertate şi de unitate a poporului nostru. Eforturile unor generaţii întregi de patrioţi din toate provinciile istorice, dublate de jertfele de sânge ale ostaşilor români pe câmpurile de bătălie ale Primului Război Mondial aveau să dea roade şi să facă posibilă reunirea între graniţele naturale, istorice a tuturor teritoriilor locuite de români. Ostaşii români au demonstrat atunci, şi continuă să o facă şi acum, că au tăria şi determinarea de a răspunde provocărilor complexe şi de a înfrunta cu fruntea sus şi cu demnitate provocările dure ale timpurilor pe care le-au trăit. La temelia acestor eforturi a stat întotdeauna devotamentul exemplar, curajul şi puterea de muncă a bravului militar român.

Aceste calităţi au fost transmise din generaţie în generaţie şi sunt demonstrate, în fiecare zi, de militarii noştri care îşi îndeplinesc misiunile pe teritoriul naţional şi străinătate. Participarea militarilor noştri, după anul 1990, la misiuni în afara graniţelor, în zonele de conflict de pe trei continente, sub egida ONU, NATO sau a UE, precum şi în cadrul coaliţiilor multinaţionale, a sporit considerabil prestigiul internaţional al ţării noastre”, a declarat Vasile Dîncu, cu prilejul Zilei Naționale a României.

Vasile Dîncu a oferit și o perspectivă asupra mandatului său ministerial

De asemenea, Vasile Dîncu a oferit și o perspectivă asupra mandatului său ministerial. Mai exact, asupra continuității și consolidării proiectelor ce se află în derulare sau sunt deja existente, dar, mai ales, asupra celei mai importante resurse a Armatei Române: oamenii.

Închei în curând prima zi din mandatul de ministru al Apărării. Va fi un mandat plin de provocări, sunt convins, însă sunt pregătit să duc mai departe proiectele pe care le are, în acest moment Armata Română.
Am spus în discursul de preluare a mandatului că Armata Română este cea mai avansată componentă de modernitate din societatea noastră, iar acest lucru se datorează în foarte mare măsură faptului că suntem membri ai NATO. Dar acest statut se datorează cu precădere oamenilor care fac parte din comunitatea armatei, care reprezintă cel mai important capital al nostru.
Pe durata mandatului mi-am propus să fiu legătura dintre civili şi militari în societate pentru un parteneriat loial; îmi doresc să fiu cea mai bună interfaţă cu societatea politică, cu societatea civilă în general, cu Parlamentul.
Rolul meu este acela de a apăra interesele Armatei, aşa cum rolul Armatei Române este să-i apare pe cetățenii ei.
Programul de guvernare are ca obiectiv esențial conceperea şi realizarea de proiectele de securitate şi apărare ca un tot unitar, prin consolidarea posturii de apărare, prin dezvoltarea unor capabilităţi de apărare robuste şi reziliente, credibile, interoperabile, flexibile şi eficiente, destinate deopotrivă descurajării unei agresiuni împotriva României şi articulării unui răspuns interinstituţional adecvat la provocările actuale și viitoare ale mediului de securitate, inclusiv în spectrul hibrid
.”, a transmis Vasile Dîncu, pe pagina sa de Facebook.