Vaslui: Un autocar cu 52 de persoane a intrat într-un stâlp de electricitate la ieşirea din Vama Albiţa

Un autocar cu 52 de pasageri a fost implicat, duminică, într-un accident rutier la ieşirea din Vama Albiţa, la faţa locului intervenind două echipaje de pompieri din cadrul Secţiei Huşi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

„Secţia de pompieri Huşi a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD tip B2 şi echipaje specializate, la un accident rutier produs la ieşirea din Vama Albiţa. În accident a fost implicat un autocar în care se aflau 52 persoane. La sosirea echipajelor de intervenţie s-au găsit un autocar avariat şi un stâlp de electricitate rupt. Până la sosirea pompierilor, pasagerii din autocar se autoevacuaseră. Una dintre persoanele aflate în mijlocul de transport, o femeie în vârstă de 68 ani, a necesitat îngrijiri medicale, dar după primirea primului ajutor, aceasta a refuzat transportul la Spitalul Municipal Huşi.
Din rezervorul autocarului se scurgea combustibil, astfel că pompierii militari au luat măsuri pentru oprirea scurgerilor, asigurând în acelaşi timp măsurile PSI specifice în astfel de cazuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

La faţa locului au fost prezente şi echipaje ale distribuitorului zonal de energie electrică, ce au asigurat reparaţiile şi realimentarea cu energie electrică.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

O polițistă de la Rutieră înjură ca la ușa cortului. Conducerea...

O polițistă din București s-a filmat cu cameră body cam din dotare în timp ce înjura ca la ușa cortului un șofer tras pe...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...