Vești bune din partea CFR pentru cei care merg la mare cu trenul

Publicat: 03 iun. 2025, 16:44, de Alice Călin, în Transporturi , ? cititori
Vești bune din partea CFR pentru cei care merg la mare cu trenul
Sursă foto: CFR Călători

CFR Călători a anunțat introducerea a patru noi trenuri pe ruta Brașov-București Nord-Constanța și retur. Astfel, cei care aleg să meargă pe litoral cu trenul vor avea mai multe opțiuni, trenurile circulând cu o frecvență mai mare. Spre deosebire de alți ani, când se introduceau trenuri sezoniere, acestea vor circula permanent. Trenurile sunt formate din vagoane și locomotive modernizate cu fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Noile trenuri CFR vor circula zilnic între Brașov, București și Constanța

Potrivit comunicatului CFR Călători, începând de marți, 4 iunie, trenul IR 1883 pleacă din București Nord la ora 12:30 și ajunge la Constanța la ora 15:03. De asemenea, IC 536 pleacă din Constanța la ora 17:30 și ajunge în Brașov la ora 22:10, cu o oprire de aproximativ un sfert de oră la București Nord.

De miercuri, 5 iunie, intră în circulație IC 538, care pleacă din Brașov la 06:58 și ajunge la Constanța la 11:36. Acesta va face o oprire la București Nord între 9.14 și 9.29.

Un al patrulea tren, IR 1682, va pleca din Constanța la ora 16:30 și ajunge la București Nord la 19:00.

Biletele vor putea fi achiziționate atât de la ghișeele și automatele din gări, cât și online, de pa site-ul sau aplicația CFR. Prețul unui bilet București-Constanța pornește de la 43 de lei într-un Tren Regio fără loc rezervat și ajunge până la 94 de lei în InterCity, cu loc. Cei care pornesc din Brașov vor scoate din buzunare sume începând de la 55, până la 125 de lei.

Investiții prin PNRR pentru modernizarea flotei feroviare

Aceste trenuri sunt parte a unui proiect amplu de modernizare a infrastructurii feroviare, finanțat prin PNRR. Potrivit sursei, SNTFC CFR Călători a semnat, în decembrie 2023, un contract de finanțare pentru modernizarea a 55 de locomotive electrice. Acesta mai cuprinde și conversia a 20 de locomotive diesel în locomotive electrice cu acumulatori. Prin același proiect se modernizează și 139 de vagoane de călători.

Obiectivul este creșterea calității serviciilor și îmbunătățirea conexiunilor rapide între marile orașe ale țării. În plus, trenurile electrice sunt o alternativă de transport sustenabilă.

Această inițiativă promite condiții de călătorie mai confortabile, mai rapide și mai prietenoase cu mediul pentru toți pasagerii care aleg să călătorească cu trenul  în sezonul estival și nu numai.