Victorie pentru Piedone. Va primi daune morale după achitarea în dosarul „Colectiv”

Publicat: 16 mai 2025, 11:36, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în Justitie , ? cititori
Victorie pentru Piedone. Va primi daune morale după achitarea în dosarul „Colectiv”
Foto: Facebook

Fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a câștigat procesul intentat statului român pentru perioada petrecută în detenție în dosarul Colectiv. Tribunalul București a decis, printr-o hotărâre pronunțată pe 15 mai 2025, că statul trebuie să îi plătească daune morale.

Prin hotărârea pronunțată de Tribunalul București, Cristian Popescu Piedone trebuie să primească de la Statul român echivalentul în lei a 100.000 de euro.

Piedone va primi și salariul pentru perioada de detenție

Pe lângă această sumă, instanța a mai obligat statul să achite 290.285,50 lei reprezentând daune materiale (salarii), precum și dobânda legală aferentă ambelor sume, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea efectivă. Reclamantul a anunțat că va solicita cheltuielile de judecată într-un demers separat.

Hotărârea nu este definitivă. Ea poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Secția a III-a civilă a Tribunalului București.

Condamnat pentru o vină pe care legea nu o prevede

Cristian Popescu Piedone, fost primar al Sectorului 4 din București (și ulterior al Sectorului 5), a fost implicat în dosarul Colectiv, fiind acuzat de abuz în serviciu pentru că ar fi emis autorizația de funcționare a clubului fără a avea avizul de securitate la incendiu. În mai 2022, Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare. După ce a executat un an și o lună din pedeapsă, în iunie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în casație și l-a achitat, motivând că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Motivarea instanței supreme a subliniat că nu exista o dispoziție legală clară care să impună primarului obligația de a solicita avizul de securitate la incendiu înainte de eliberarea autorizației de funcționare. Astfel, s-a concluzionat că nu se poate reține răspunderea penală a lui Piedone în acest caz.

La ieșirea din penitenciar, Piedone a declarat că intenționează să își ducă mandatul de primar al Sectorului 5 până la capăt. Prefectura Capitalei a confirmat că, odată cu achitarea, Piedone are dreptul legal de a-și relua funcția de primar.

În prezent, Piedone a fost numit oficial în funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), continuându-și activitatea în administrația publică.