Violeta Alexandru, după ce un bărbat a încercat să-şi dea foc în faţa instituţiei: Soluţia este întotdeauna dialogul, nu gesturile extreme

Publicat: 15 dec. 2020, 16:12, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Violeta Alexandru, după ce un bărbat a încercat să-şi dea foc în faţa instituţiei: Soluţia este întotdeauna dialogul, nu gesturile extreme
Violeta Alexandru ministrul Muncii email

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a reacționat după ce un om a încercat să își dea foc în fața instituției pe care o conduce. Alexandru a spus că dialogul este soluția, nu gusturile extreme, după ce a precizat că o decizie de pensionare l-a nemulțumit pe bărbatul în cauză.

Violeta Alexandru a precizat că a mai discutat cu bărbatul respectiv și a dispus verificări, însă nici răspunsul oficial după verificarea situației nu a fost acceptat de bărbat. Ministrul s-a dus la sediul Poliției pentru a discurta cu omul.

”Soluţia este întotdeauna dialogul, nu gesturile extreme”, afirmă, marţi, Violeta Alexandru, într-0o postare pe Facebook.

Aceasta recunoaşte că există şi greşeli în unele decizii de pensionare, dar afirmă că, uneori, chiar dacă nu erori în aceste decizii oamenii sunt nemulţumiţi.

”Un domn pensionar, după mai multe runde de dialog cu reprezentanţii Ministerului, nemulţumit de răspunsurile primite, a vrut să se incendieze în faţa Ministerului Muncii. L-am invitat, de îndată ce a sosit la Minister, să vorbim, a refuzat dialogul şi a vrut să îşi dea foc, jandarmii oprindu-l să facă acest gest şi conducându-l, conform procedurii, la Secţia de Poliţie. (…) Am mers eu la Secţia de Poliţie – chiar dacă invitaţia mea la dialog a fost refuzată – şi am avut o discuţie civilizată cu domnul pensionar ca şi prima dată când m-a apelat telefonic şi când m-am ocupat să fie contactat de reprezentanţii Ministerului pentru a i se verifica situaţia respectiv pentru a i se comunica punctul de vedere pe marginea dosarului. Punct de vedere fundamentat pe argumente legale, dar care îl nemulţumeşte”, a mai scris Violeta Alexandru.

Aceasta anunţă o nouă verificare a dosaului.

”Voi cere o nouă verificare a situaţiei dânsului, activitate care va fi coordonată de Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice şi de la care nu poate lipsi conducerea Casei Teritoriale de Pensii Sector 6, acolo unde domnul are dosarul. De asemenea, Corpului de Control i-am solicitat să facă o verificare. Angajaţi cu ani de experienţă în legislaţia privind pensiile îmi vor prezenta punctul de vedere. Indiferent cine are dreptate, important este să se comunice cu pensionarii”, a mai afirmat ministrul.