Virgil Popescu depune plângere penală în urma incidentului din Parlament: Comportamentul agresiv al liderului AUR nu are nicio scuză

Ministrul Virgil Popescu cere conducerii Parlamentului să îi pună la dispoziţie filmarea integrală a incidentelor petrecute luni, la dezbaterea moţiunii simple. Ministrul Energiei a fost „agresat” de copreședintele AUR George Simion.

Luni, în Parlament, la dezbaterea moțiunii simple, liderul AUR George Simion a venit la tribună şi s-a apropiat de Virgil Popescu. Ministrul a anunţat deja că va depune plângere penală pe numele copreşedintelui AUR.

”Am depus o adresă la Camera Deputaţilor în atenţia Secretarului General şi al membrilor Biroului Permanent prin care i-am anunţat că voi depune o plângere penală la adresa deputatului George Simion, prin care i-am rugat să îmi pună la dispoziţie filmarea integrală a incidentelor petrecute”, a scris ministrul pe Facebook.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat, luni seară, că va depune plângere penală în urma incidentului din Parlament, unde a fost agresat de liderul AUR, George Simion.

„Nu voi alimenta ura cu ură! Dar cred că liderul AUR trebuie să fie sancţionat pentru ceea ce a făcut astăzi”, a afirmat el.

„Comportamentul agresiv pe care l-a avut astăzi liderul AUR, George Simion, la adresa mea nu are nicio scuză. Vorbim de o formă de violenţă manifestată în Parlamentul României, la adresa unui ministru. Dar nu contează atât de mult dacă sunt ministru. Vorbim aici de manifestări de violenţă verbală la adresa altui om, de instigare la ură, la nesupunere, la un comportament iraţional. Iar faptul că îşi legitimează aceste porniri ”barbare” prin suportul cetăţenilor, mi se pare un gest abject şi o ameninţare, pe care nu putem să o trecem uşor cu vederea. Există numeroase episoade similare în istorie, care s-au finalizat în adevărate traume, care au repercusiuni şi în zilele noastre. Nu cred că vrem să alimentăm, prin nepăsare, un astfel de comportament”, a scris, pe Facebook, Virgil Popescu.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Într-un moment neașteptat și surprinzător, Cristian Popescu Piedone, candidatul la Primăria Capitalei, a fost surprins astăzi la Galați, implicându-se într-o acțiune de înverzire a orașului. Imaginile exclusive obținute de echipa noastră arată politicianul alături de mai multe persoane, în timp ce plantează un pom în municipiul Galați.

Ce face Cristian Piedone pe străzile din Galați

Într-un moment neașteptat și surprinzător, Cristian Popescu Piedone, candidatul la Primăria Capitalei, a fost surprins astăzi la Galați, implicându-se într-o acțiune de înverzire a...
Temperaturi de vară în acest weekend

Temperaturi de vară în acest weekend. Elena Mateescu, director ANM: ”Valori...

De la vreme rece, direct la temperaturi de vară! Weekend-ul acesta vom avea parte de o vreme frumoasă în zonele de sud, sud-est și...