Vladimir Vladimirovici Putin: “ieșirea din scenă” sau „intrarea în istorie”?

Deși dorm cu Machiavelli și Sun Tzu sub pernă, oficialii ruși folosesc în stilistica lor belicoasă imagini livrești din basmele lui Pușkin. Destinația de consum intern a actualei crize de securitate provocată de Rusia la estul României este evidentă: narativele geopolitice folosesc stilistici din pattern-ul mental tradițional, demonstrațiile de forță din jurul Ucrainei sunt însoțite de limbaje simbolice și recuzite retorice din arsenalul popular, demonizarea permanentă a inamicului extern asigură cadrul casnic din spatele scenei etc. Un uriaș spectacol cu tancuri, rachete, vorbe, narațiuni, pilde exemplare și eroi din basme este pus în scenă pentru a dramatiza marșul victorios al Țarului către măreția de odinioară a URSS, a cărei destrămare pare a avea, nu doar la Kremlin, dar și în satele fără lumină din Siberia, efecte catastrofice.

Este evident că regimul de la Kremlin ascunde o mare problemă internă (contestarea exponențială a naturii autocrate a puterii, degradarea imaginii și ratingului Țarului, menținerea lumii ruse în antecamera progresului și dezvoltării, posibile comploturi de palat, nemulțumiri în creștere ale unor multiple zone neexprimate ale establishment-ului politic rusesc, creșterea în notorietate a unor figuri politice radicale etc.), pentru rezolvarea căreia este nevoie de o nouă dramatizare de excepție în exterior, cu pâine (puțină) și circ (mult).

Este clar că o cauză internă ezoterică stă astfel, alături de nostalgia perpetuă a recuperării avansului geopolitic pierdut de Rusia în mod constant în ultimele decenii, în back-ground-ul elanului militarist rusesc de la frontiera cu Ucraina din ultimul an.

Putin își pregătește astfel fie “ieșirea din scenă”, fie „intrarea în istorie”. De la războaiele din Cecenia, care l-au adus pe Vladimir Vladimirovici în vârful piramidei politice rusești, adrenalina belicoasă a acestuia nu a produs decât mici “escapade” teritoriale militare sau hibride (Georgia, Crimeea – în cazul Donbas, pentru locatarul de la Kremlin nu există nici măcar luxul conex al ”gloriei” asumării, care ar fi trebuit să vină la pachet cu logica imperialistă a anexării), departe de modelele istorice ale Imperiului și de așteptările unei clase politico-militare crescute cu punctaje din Lublianka.  Pentru „intrarea în istorie”, este puțin. Pentru “ieșirea din scenă”, încă și mai puțin.

Potrivit logicii imperialiste, un conflict de proporții, menit să asigure reintrarea Rusiei în Olimpul geopolitic, alături de SUA și China, și să readucă măreția imperială în satele rusești și (deloc întâmplător) poza Țarului deasupra candelei, pare a fi fost soluția ideală pentru Vladimir Vladimirovici, mai ales după un „război rece” pierdut de predecesorii săi prin capitulări progresive.

La vestul Rusiei, o comunitate întreagă tânjește după ordinea liberală a lumii, aflată în disjuncție ireversibilă cu “lumea rusă”. Probabil că în Ucraina, Moldova, Georgia s-a atins deja punctul de ireversibilitate a opțiunii geopolitice pentru Vest, iar mirajul Vestului riscă să contamineze și partea europeană a Rusiei, simultan cu atrofierea mirajului alternativ al “lumii ruse”.

Modelul autoritarist și iliberal, pe care se bazează Rusia, se află și el sub presiune geopolitică, într-un cazan cu presiune care nu iartă pe nimeni. În ultimii ani s-a recitat obsesiv în Occident epitaful modelului liberal, a cărui disoluție părea iminentă. Nici modelul autoritarist nu pare a fi veșnic, totuși – iar în această parte a lumii nimic nu este mai expresiv decât armata de tancuri ruso-belarusă așezată pe tranșee între Europa și (r)estul captiv al ei, pentru a apăra baronii locali de intemperiile, revoltele și „demonii” democrației, care le-ar putea periclita veșnicia.

Un “război” împotriva Ucrainei este însă imposibil în conjunctura geopolitică actuală, chiar și pentru Rusia/Putin. În urmă cu doar câteva luni, Vladimir Vladimirovici semna un articol doctrinar cu tonuri apodictice, potrivit căruia ucrainenii sunt parte a poporului rus; se încerca astfel argumentarea unei presupuse sinonimii identitare între “ruși” și “ucraineni”; în logica acestui construct doctrinar, care a fost intens rostogolit de presa obedientă, un război împotriva “propriului” popor nu poate fi explicat și nici justificat, nici măcar pentru poporul rus; sinonimia identitară nu justifică adrenalina ereditară. Articolul cu pricina avea, cel mai probabil, rolul de a accentua clivajele interne ideologice din Ucraina și de a genera falii interne la Kiev, apte să producă o schimbare de regim și să aducă la Kiev o putere pro-rusească sau orientată spre ”neutralitatea țării” (ținta tactică finală a „încercuirii” geopolitice a Ucrainei).

Aceste falii nu s-au produs. Acest obiectiv nu a fost încă atins de Rusia, nici măcar sub presiunea externă a unei armate gata oricând de atac, în Crimeea, Donbas sau în imediata vecinătate a Ucrainei; nici măcar în condițiile unor clivaje politice obiective între partizanii lui Zelenski și cei ai lui Poroșenko; nici măcar pe fondul dosarelor penale deschise lui Poroșenko, al cărui cântec ademenitor de sirenă îl cântă acum Kremlinul, iertându-i retoric “păcatele” antirusești de odinioară. Unul din obiectivele “încercuirii militare” a Ucrainei de către Rusia l-a reprezentat crearea de presiune suplimentară pentru a încuraja și maturiza luptele fratricide interne din viața politică a Ucrainei, mai ales pe cele din interiorul clasei pro-europene, a cărei soliditate proteja ireversibilitatea proiectului euroatlantic al Ucrainei. Opoziția pro-rusă din Ucraina a reprezentat, în tot acest proces, o țintă periferică; ținta predilectă o reprezenta accentuarea faliilor și slăbirea coeziunii între grupările rivale ale clasei pro-europene de la Kiev. Acest obiectiv nu a fost încă atins, iar tulburarea coeziunii pro-europene la Kiev nu a atins punctul critic anticipat și dorit de Moscova.

Principalul instrument pe care Kremlinul l-a avut în vedere, în acest sens, pare a fi fost atragerea de parteneri externi pentru a persuada Kievul să intre în negocieri directe cu liderii separatiștilor din Donbas, în cadrul formatului Normandia și al Grupului Trilateral de Contact (în cadrul unui subgrup al acestuia se creaseră deja premise pentru includerea reprezentanților regionali ai Donbasului în discuțiile tehnice). În acest sens, oferirea serviciilor de mediere a discuțiilor în formatul Normandia de către președintele Franței, aflat de facto în plină campanie electorală, a reprezentat nișa de presiune necesară Moscovei pentru a testa plenar proiectul dezagregării opțiunii pro-Vest la Kiev; în cele două runde de negocieri ale consilierilor politici din formatul Normandia (Paris și Berlin, ianuarie-februarie a.c.), miza autentică a fost, pentru Rusia, obținerea, prin persuadarea comună ruso-francezo-germană, a deciziei autorităților de la Kiev de a accepta, pe fondul presiunilor și amenințărilor cu “invazia” rusă, un dialog direct cu liderii/reprezentanții separatiștilor. Traversarea acestei “linii roșii” putea crea, la Kiev, în cadrul clasei politice pro-europene, clivajul de care avea nevoie Rusia pentru a destrăma parcursul liniar de apropiere de Vest a Ucrainei, alimentând astfel perpetue conflicte ideologice între Zelenski și oponenții săi pro-europeni. Această linie roșie, în pofida întregului context nefavorabil, nu a fost trecută de Kiev, iar obiectivul Moscovei de a exploata clivaje și oportunități prin utilizarea dirijată a instrumentului “Minsk” a fost ratat.

În fine, Moscova nu a putut atinge până în prezent nici alte obiective ce puteau crea premisele unei intervenții cu efecte geopolitice favorabile în Ucraina: bunăoară, nu a adus la punctul de rupere clivajele din interiorul Uniunii Europene și din relația transatlantică. Reacția și răspunsul comunității euroatlantice au fost aproape fără fisură, iar acest amănunt mărește izolarea geopolitică la care Rusia riscă să se supună dacă va continua politicile sale coercitive în raport cu Vestul.

Concluzia este fără echivoc: pentru Rusia, nu au fost create încă premisele unei intervenții (militare sau hibride) pe scară largă în Ucraina, nefiind atinse obiective prealabile care ar asigura un succes geopolitic acestei intervenții. În acest context, pierderile geopolitice ale Rusiei în cazul unei intervenții pe scară largă, adăugate celor politice, militare, umane, economice etc., ar fi considerabile, iar câștigurile – minore.

Pe de altă parte, fiecare zi care trece adaugă presiune pe decidenții de la Kremlin. Logica acestor demonstrații de forță din vecinătatea și de pe teritoriul Ucrainei (Crimeea, Donbas) “obligă” la acțiune, chiar dacă obiectivul inițial al “încercuirii” ar fi fost altul (crearea de presiune externă pentru supape de refulare care să conducă, la Kiev, la contestarea vectorului strategic pro-Vest). Kremlinul se află în fața unei decizii care trebuie să mulțumească simultan două imperative (aproape) opuse: un răspuns de forță la o așteptare creată artificial, pe plan intern și extern, privind iminența unei agresiuni militare sau hibride și minimizarea costurilor, interne și externe. Nu se va decide, astfel, cel mai probabil, o imixtiune militară stricto sensu în Ucraina și nici una pe scară largă; însă măsuri/acțiuni/intervenții militare sau hibride limitate (ca durată, efect, format etc.) nu sunt, totodată, deloc excluse.

În momentul de față, Rusia pare a construi plauzabilitatea unui scenariu de intervenție tip “blitzkrieg”, unde întreaga recuzită să poată păstra, în pofida “vigilenței” actuale a comunității internaționale, potențialul de șoc al surprizei strategice (momentul, direcția, amploarea, formatul, mecanismul, durata etc.). Din această perspectivă, rușii nu vor ataca atunci “când” enunță CNN-ul sau CIA-ul. Cel mai probabil, nici acolo “unde” se așteaptă Vestul; și nici “cum” se așteaptă întregul Univers.

Formula maniheistă enunțată în titlu, caracteristică unui orizont mental de tip imperial și care va fi făcut o anumită carieră politică la Moscova, este totuși falsă. „Intrarea în istorie” se poate produce și fără zăngănit de arme; ca în poveștile și basmele lui Aleksandr Sergheevici Pușkin.

Autor: Dorin Popescu, președintele Asociației Casa Mării Negre / Black Sea House

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole